Marţi, 1 iulie 2014, Mircea Ionescu Quintus a declarat că fuziunea dintre PNL şi PDL nu se va face. Se va face cel mult o alianţă. Temeiul acestei susţineri trebuie căutat în dorinţa lui Mircea Ionescu Quintus de a trece drept ultimul paznic la portretul lui Ionel Brătianu ca Părinte al PNL.

La Congresul PNL, unde Mircea Ionescu Quintus a fost desemnat de taberele în confruntare să le arbitreze, fiecare linguşindu-l, Patriarhul PNL, cel care-şi aminteşte că l-a văzut pe I.G. Duca înainte de a fi ciuruit de gloanțe pe peronul gării Sinaia, a fost  un fel de Dumnezeu al liberalilor preţ de un Congres.

Cum însă trăim în lumea fără nici un Dumnezeu a politicii, după declaraţia de luni, purtătorul de cuvînt al PNL, Cristina Pocora, prin vîrstă şi strănepoată a lui Mircea Ionescu Quintus, i-a dat cu poşeta peste gură, afirmînd că a emis o părere personală. A venit şi Klaus Iohannis care, descleştîndu-şi cu greu maxilarele ca şi cum ar fi vrut să înjure, i-a dat şi el un ghiont Patriarhului liberal,  declarînd că fuziunea cu PDL a fost votată în unanimitate de Congresul PNL. Dacă am trăi într-un Olimp al politicii, am zvîcni în poziţie de drepţi la această declaraţie, ştiind din cărţi că hotărîrea unui Congres e literă de lege pentru un partid. Desigur, hotărîrile congreselor le invoca şi Nicolae Ceauşescu. Asta nu l-a scutit să sfîrșească la Tîrgoviște, departe de ovațiile Congreselor. În cazul PNL am avea, teoretic, temeiuri solide să nu emitem nici un scîncet la argumentul că fuziunea a fost hotărîtă de ditamai Congresul din 27-28 iunie 2014. Cum însă trăim în România politică, e musai să trecem această invocate prin examenul realităţilor. Sîmbătă, 28 iunie, 2014, ora 11 şi ceva, Palatul Parlamentului. La intrarea din holul care duce la scările monumentale, o tînără simpatică îmi dă o broşură din teancul ţinut sub braţ. Arunc o privire pe copertă. E moţiunea lui Klaus Iohannis, candidat la postul de preşedinte al PNL. Ştiu însă că un alt candidat e Ioan Ghişe. — Dar Moţiunea lui Ioan Ghişe? întreb aproape automat, din principiul Ascultă-l şi pe celălalt! — Poate vi-o dă domnul Ghişe în sală – îmi răspunde tînăra, noi avem doar Moţiunea lui Klaus Iohannis. Am stat la Congres cîteva ore. În tot acest timp n-am avut fericirea de a primi Moţiunea lui Ioan Ghişe. Tare mă tem că nici n-a existat în varianta sa tipărită. Această primă observaţie izvorăşte dintr-o viziune despre partidele politice din democraţie despre care am scris şi vorbit timp de 24 de ani. În ianuarie 1990, cînd se discuta cu patimă trecutul comunist, m-am numărat printre cei care au explicat prăbuşirea PCR prin absenţa democraţiei interne. Cunoscător al vieţii politice occidentale, ştiam, chiar înainte de 1989, că partidele politice din Vest, inclusiv cele comuniste, sînt marcate de dezbateri, controverse, polemici chiar, toate premergătoare unei decizii. La noi, în PCR hotărîrile se luau de sus în jos. Masa de 4 milioane de membri PCR se resemna la a afla aceste decizii şi de a le îndeplini. Fără chef, deoarece ea, masa, nu fusese implicată în aceste decizii. Din nenorocire, partidele noastre postdecembriste au avut şi au o viaţă asemănătoare celei a PCR. Hotărîrile se iau în cerc restrîns, de sus în jos. Masa de membri, chiar şi de activişti, trebuie să le transpună în practică. Aşadar, Congresul PNL urma să aleagă între doi candidaţi. Fiecare dintre ei avea o poziţie net diferită într-o chestiune crucială pentru PNL: Proiectul fuziunii cu PDL. În timp ce Klaus Iohannis era un adept al fuziunii, Ioan Ghişe era un adversar. N-ar fi fost normal ca şi Ioan Ghişe să fi putut beneficia de condiţii egale de publicitate a tezelor sale? Dar nu numai atît. Repet, fuziunea cu PDL e un Proiect crucial pentru PNL. Un asemenea Proiect presupune: 1.Dispariţia PNL pentru a fi înglobat în noul partid. 2. Căsătoria cu un partid împotriva căruia PNL a luptat din 2007 încoace, preț de 7 ani așadar. Eu am zis şi am scris că e vorba de un  Proiect de interes naţional. Cele două partide trebuie să fuzioneze. Pentru unii membri PNL, poate, acest Proiect rămîne o ciudăţenie. Poate că unii nu vor fuziunea. Poate că unii doar se întreabă de ce e necesară fuziunea. N-ar fi fost normal ca măcar în Congres să se discute fuziunea? Mai ales că, potrivit Ordinii de zi, Congresul urma să voteze o Rezoluţie privind fuziunea. Am avut loc în sală undeva în prima parte a rîndurilor de scaune, acolo unde organizatorii ne-au oferit, mie şi lui Rareş Bogdan, două scaune roşii, zise şi suplimentare. Se terminaseră cuvîntările lui Crin Antonescu, Klaus Iohannis, Ioan Ghişe. — Urmează discursurile delegaţilor! Să vezi acum argumente, contraargumente, idei şi nuanţe, pro şi contrafuziunii! mi-am zis, privind cu părere de rău carneţelul de reporter. Trebuia să aduc ditamai caietul! m-am certat. Intervine Mircea Ionescu Quintus, autoritatea absolută a Congresului. Domnia sa anunţă că începe procedura de votare. Cum adică? întreb delegaţii din jur, nu vor fi discuţii? Vor fi cuvîntări – mi se răspunde - ale celor care candidează la postul de vicepreşedinţi. — Nu, nu la asta mă refeream, mă refeream la discursuri privind: 1) Rezultatul obţinut de PNL la europarlamentare. 2) Dacă PNL a făcut bine plecînd din USL. 3) Fuziunea cu PDL. 4) Apartenenţa la PPE. Cei întrebaţi îmi răspund cu un surîs. Ceva în genul — Ăsta de unde a aterizat de are asemenea aşteptări? Şi, într-adevăr, spre uluirea mea, în Congres n-au fost discursuri de la tribună. N-au fost polemici în chestiunea fuziunii. Mai mult, Rezoluţia privind fuziunea a fost supusă la vot, pe la 15, cînd sala era vraişte. Rezoluţie – ştiu eu – înseamnă un text. Un text care trebuie citit de la tribună şi tipărit înainte de Congres, închis într-o Mapă a participantului. Textul trebuie să conţină principalele argumente în favoarea fuziunii. Nu s-a întîmplat nimic din toate astea. Proaspăt ales preşedinte, Klaus Iohannis n-a catadicsit nici măcar să zică ceva în favoarea fuziunii. A supus la vot fuziunea. Decizia a fost votată aproape în unanimitate. Şi astfel o decizie crucială pentru un partid a fost votată de Congres, forumul suprem de dezbateri şi decizii, fără nici o dezbatere. Dar nu numai atît. Rezoluţia a fost votată pe baza unei minciuni sfruntate. În faţa Congresului, neamţul Klaus Iohannis a minţit mai sincer decît Victor Ponta anunţînd că PDL a fost de acord ca noul partid să se numească PNL. Repet, aşa cum am scris şi am zis, fuziunea PNL şi PDL e un proiect de interes naţional. Numai că un asemenea proiect trebuie să respecte pînă la virgulă procedurile democratice. Dacă nu se întîmplă aşa, dacă ne confruntăm cu Fuzionează, că te tai! noul partid va fi mai slab decît fiecare dintre cele două, PNL şi PDL. Și decît să iasă așa ceva, mai degrabă să nu se facă fuziunea.