Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Victoria PSD asupra educației
Victoria PSD asupra educației

Victoria PSD asupra educației

Discret, departe de ochii mass-media și, implicit, ai opiniei publice, bine camuflat de perdelele de fum ale scandalului Bercea Mondial și ale procesul lui Dan Voiculescu, guvernul Ponta a emis și publicat în Monitorul Oficial „Ordonanța de Urgență nr.49/2014, privind instituirea unor măsuri în domeniul educației, cercetării științifice și pentru modificarea unor acte normative”.

Dincolo de denumirea destul de „tehnică” actul normativ golește de conținut o lege organică, Legea Educației Naționale, fără dezbatere publică, fără dezbatere parlamentară și fără ca textul să fi fost măcar cunoscut de oamenii care lucrează în sistem. Sintetizând perfect, fostul ministru al educației Mircea Miclea a spus despre actul normativ emis de guvernul Ponta că este „este un pact național anti-educație, tacit, nescris, care este mult mai tare decât pactul național de educație, care a fost semnat de toate partidele parlamentare și de sindicate”.

Nu am să reiau cele 97 de modificări aduse legii prin această OUG (celor interesați le recomand excelentul interviu acordat de Mircea Miclea celor de la Hotnews), dar, ca om care a lucrat în Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului în perioada de elaborare și intrare în vigoare a Legii Educației Naționale, pot spune că ele reprezintă priorități ilegitime pentru a căror impunere s-au făcut presiuni pe toate căile, încă de la vremea respectivă, prin rectori ai unor universități private, lideri de sindicat și politicieni (vârful de lance a fost mereu Ecaterina Andronescu). În plus, multe dintre prevederile actualei OUG au fost declarate neconsituționale de către CCR, atunci când s-a încercat introducerea lor prin diverse acte normative.

Pe scurt, OUG aduce scandaloase și prea puțin legitime avantaje patrimoniale fondatorilor de universități private, reoficializează centralizarea și politizarea unităților de învățământ, relativizează până la aneantizare standardele calitative și relevanța academică a diplomelor. Altfel spus, întoarce educația din România cu zece ani în urmă, la ora fabricilor de diplome, a bacalaureatului – formalitate și a intrării la facultăți fără examene (mai nou se propune chiar fără diplomă de bacalaureat), la doctorate pe bandă rulantă, pentru oricine este dispus să plătească o diplomă sau are relevanța politică (este parlamentar, membru al guvernului, primar, prefect) pentru a o obține.

Îmi amintesc și acum faptul că în anul 2010, când am intrat în MECTS, unul dintre portarii instituției și o femeie de serviciu aveau diplome de absolvenți de master, obținute de la universități private în vreme ce își exercitau meseriile respective și erau destul de supărați că nu li se oferă niște posturi mai bune în minister în virtutea acelor diplome pentru care au cheltuit o grămadă de bani. Altminteri, oameni de treabă.

Primul bacalaureat organizat corect, în anul 2010, a relevat starea de putreziciune în care se afla sistemul educațional românesc. Douăzeci de generații de absolvenți crescuseră cu ideea că „se poate și așa”, că șmecheria, șpaga, furtul , pila, aranjamentul sunt suficiente pentru a obține o diplomă și pentru a-ți face un rost în viață. Toți aceștia sunt votanții de azi, unii dintre ei fac parte deja din rândurile clasei politice, sunt oameni care își impun „competențele” și „sistemul de valori” în talk-show-uri de televiziune, au ajuns să conducă, la rândul lor destine umane. Bacalaureatul corect, reintroducerea examenelor obligatorii la intrarea în facultăți, clasificarea universităților și ierarhizarea programelor de studii, impunerea unor grile stricte pentru obținerea titlurilor didactice în învățământul superior și pentru abilitarea de a conduce doctorate, descentralizarea și depolitizarea învățământului preuniversitar prin trecerea deciziilor privind alegerea directorilor și angajarea cadrelor didactice în sarcina consiliilor de administrație a școlilor (în ideea că s-ar fi produs o concurență benefică, fiecare dintre școli având interesul să angajeze cei mai prestigioși profesori care ar fi atras la rândul lor cei mai mulți copii, grație principiului finanțării per capita), interzicerea cumulării a mai multe de două mandate de rector și a deținerii de funcții de conducere după împlinirea vârstei de pensionare (deschiderea funcțiilor de conducere pentru tinerii din sistem, mulți dintre ei școliți la prestigioase universități occidentale), incompatibilitatea dintre funcția de director de școală și calitatea de lider local de partid au lăsat iluzia că se poate și altfel. Îmi amintesc și astăzi uimirea admirativă a lui Luc Chatel, fostul ministru francez al educației naționale când Daniel Funeriu i-a prezentat în biroul său parizian proaspăt intrata în vigoare Lege a Educației Naționale. „Cum ați reușit să treceți toate astea?”, a fost prima lui întrebare.

Unde ar fi fost astăzi România dacă de douăzeci de ani școala și-ar fi văzut doar de menirea ei firească, fără interferențele  politicului și ale unor grupuri de presiune în scopuri lucrative, care au inundat piața cu diplome fără valoare producând confuzie și lăsând loc de impostură la nivelul societății? Unde ar fi fost astăzi România dacă de douăzeci de ani, toate generațiile de copii ar fi crescut convinse că munca cinstită este singura cale pentru a răzbate în viață, că șmecheria, șpaga, copiatul, înșelăciunea, plagiatul, odată descoperite, te pot arunca în afara societății, că examenele sunt examene și că diplomele obținute sunt cu adevărat certificatul competențelor reale pe care le-ai dobândit după ani grei de muncă asiduă? Ce poate fi în sufletul un copil de azi, care trudește din greu pentru a obține note bune și în final o diplomă când vede că un coleg de-al lui, care chiulește de la școală și de a cărui incompetență se amuză toată clasa, ajunge, la sfârșitul școlarizării să obțină aceeași diplomă ca și el, eventual un post mai bun, pentru că între timp a intrat și într-un partid aflat la guvernare. Ce simte premiantul clasei când într-o zi ploioasă este stropit de o limuzină scumpă din care îi zâmbește fericit și îi face semne obscene colegul său cocalar, ajuns între timp doctor în drept?

Prin OUG 49/2014, România se întoarce în zona gri a inflației de diplome complet nerelevante în privința competențelor celui în cauză, a absolvenților cvasi-analfabeți, a examenelor aranjate, a prosperității sindicatelor, profesorilor și absolvenților obedienți politic a (re)centralizării și a (re)politizării integrale. Se întoarcem în lumea partidului stat. Mă întreb cum de oameni inteligenți, competenți, deloc obtuzi  la ideea modernizării sistemului educațional românesc, precum (să amintesc doar de cei din PSD) Vasile Dâncu și chiar ministrul Remus Pricopie își dau girul unui asemenea uriaș pas înapoi. Pentru mine este  un mare mister și o imensă dezamăgire. Cum în Avocatul Poporului (în acest moment, singurul legal îndrituit să sesizeze Curtea Constituțională), insolitul Victor Ciorbea, devenit brusc foarte discret, este absurd să-mi pun vreo speranță, îmi doresc din suflet ca la proxima întrunire, Opoziția să facă front comun pentru ca acest infam document să nu ajungă literă de lege.

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: