Operatorii portuari cer Ministerului Transporturilor să repună statul în posesia portului Constanţa

Operatorii portuari cer Ministerului Transporturilor să repună statul în posesia portului Constanţa

Solicitarea Organizaţiei Operatorul Portuar vine după ce, în Monitorul Oficial, a apărut Hotărârea Curţii Constituţionale referitoare la neconstituţionalitate transferului a 20% din acţiunile portului Constanţa de la Ministerul Transporturilor la Consiliul Local Municipal. Se cere şi revocarea Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CNAPMC).

Veste „proastă” a fost, de altfel, anunţată chiar de către primarul Constanţei, Radu Mazăre. „Acţiunile pe care primăria le-a deţinut la portul Constanţa le-am pierdut definitiv şi nu le vom mai recupera nicioadată. Asta înseamnă o pierdere, de acum încolo, în bugetul primărie, cel puţin pentru anul viitor, de 2,5 milioane de euro” a declarat Radu Mazăre. El susţine că Hotărârea Curţii Constituţionale lămureşte clar situaţia portului „Hotărârea C C care spune, nu aşa cum credeam noi, că acţiunile ar fi trebuit să fie date municipiului şi nu Consiliului Local, ci spune că toară legea este neconstituţională. Cu alte cuvinte, înseamnă că şi alte porturi, aeroporturi care au fost trasnferate către autorităţile locale au fost transferate neconstituţional, având în vedere această hotărâre. Dar alea nu au fost atacate”

Operatorii portuari cer şi demiterea conducerii portului Constanţa

Sesizarea la Curtea Constituţională fusese făcută, în vară, de Organizaţia Operatorul Portuar, de Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare şi de senatorul PDL de Constanţa Gigi Christian Chiru. Acum, Operatorul Portuar Constanța solicită, într-un memoriu trimis Ministerului Transporturilor, sub autoritatea căruia funcționează portul Constanţa, “ca instituția să ia act  de efectele imediate și directe  ale Deciziei Curții Constituționale, să iniţieze procedurile legale de punere a acesteia în aplicare, în acord cu prevederile constituționale și să dispună revocarea Consiliul de Administrație al CNAPMC, conform prevederilor OUG nr.109/2011, privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice”.

Despre Organizația Patronală ”Operatorul Portuar” Constanța

Reunește 34 de companii care își desfășoară activitatea pe domeniul portuar. În cadrul companiilor membre ale Organizației Patronale își desfășoară activitatea peste 6.000 salariați, ceea ce reprezintă mai bine de 60% din numărul total de persoane angajate pe domeniul portuar. Companiile membre ale Organizației Patronale, prin activitatea desfășurată, contribuie cu peste 85% la veniturile Administrației Portului Constanța (CN APM). Contribuția Organizației Patronale la bugetul local prin activitatea desfășurată este de cca 2 milioane de euro între 2011-2013, ceea ce reprezintă aproximativ 30% din respectivul buget. Contribuția Organizației Patronale la bugetul de stat este de 45 milioane de euro/3 ani (2011-2013).