Operaţiunea „Merdeneaua” a reuşit. Nu suntem un popor amorţit

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

Începusem să cred, cel puţin în ultima vreme, că ne-au amorţit necazurile. Că ne-am obişnuit să fim cocoşaţi de biruri şi de nedreptăţi, de nesimţirea conducătorilor care, deşi demişi, nu se dau deloc duşi de la ciolan, că nu mai reacţionăm în niciun fel la nimic. Le ducem în cârcă în tăcere, fără măcar să mai fim în stare să mai protestăm nici măcar cu un cuvânt.

Din când în când, viteji din spatele tastaturii „luptă” cu nedreptăţile, sunt vehemenţi şi... cam atât. În rest? Viaţă obidită şi câte o înjurătură printre dinţi când câte un nesimţit de parvenit  atoate cunoscător spune doct, cu o suficienţă retardă, tâmpenii la televizor.

Nu ne pasă că nu s-au dat, de doi ani de zile, măcar indexările pensionarilor, deşi există o lege în sensul ăsta. Ne indignăm puţin pe reţelele de socializare că reforma lui Bolojan a atins şi bursa socială a unor copii necăjiţi, care aveau nevoie de ea ca de aer. Dar ne-a trecut în mai puţin de o zi. Nu ne pasă că de la zi la zi sunt oameni lăsaţi pe drumuri, pentru că patronii sufocaţi de dări nu mai au cu ce-i plăti, fără să reacţionăm la prostia lui Bolojan şi a altor economişti de frunte, care spun că forţa de muncă disponibilizată dintre angajaţii de la stat va fi absorbită de privat, în timp ce în fiecare zi se închid firme sau intră în insolvenţă.

Poate mai scoatem câte un oftat când vedem la casă la supermarket suma de pe nota de plata de la cumpărături, mult mai mare decât cea de săptămâna trecută, deşi am cumpărat mai puţin. Ne-am limitat la strictul necesar. Nu ne-am indignat nici când am văzut acele panouri de afişaj de la benzinării. Sincer, eram convins că locurile acelea în care se scriu preţurile sunt ca tabela de la Olimpiada de la Montreal pentru Nadia Comăneci. Ştiţi că nu putea afişa „zece” şi s-a afişat nota 1,00. Aşa credeam şi despre afişajul de la benzinării. Cu nu poate afişa 10. Uite că a putut să afişeze şi 11.

Şi astea sunt necazurile de care ne lovim zi de zi.

Ce să mai vorbim despre faptul că nimeni nu ne-a explicat de ce s-au anunlat alegerile, deşi însuşi preşedintele Nicuşor Dan şi-a luat angajamentul că o va face nu mai târziu de primăvară. Se sfârşeşte vara şi tot nu ne-a spus nimeni nimic. Nu ne-am îngrijorat nici când Miruţă îşi dă cu stângul în dreptul încercând să explice ce e cu dronele care ne tot vizitează, deşi unele dintre ele ar putea fi mortale pentru unii dintre noi. Nu ne pasă nici de audierile care au acum loc în Satele Unite pe tema pandemiei de Covid 19, că Fauci este în corzi rău de tot şi un colaborator apropiat al lui a pledat deja „vinovat”, deşi nu cred că există român care să nu fi avut o rudă sau un prieten mort, ori rămas cu sechele grave după acea nenorocire care a fost abătută asupra capetelor noastre.

Şi aş putea continua astfel cu foarte multe exemple.

Părea, până mai ieri, că nimic nu ne mai mişcă. Vom îndura, în tăcere, împăcaţi cu soarta amară. Asta-i viaţa!  Până mai ieri, când un individ, pe nume Edmond Niculuşcă a căzut în cap de pe Tour Eiffel direct în faţa patiseriei din Piaţa Amzei a lui nea Mihai. Şi până săşi revină din zdruncinătură, a cuvântat că idioţii, proştii, fraierii, sărăciile, needucaţii mănâncă merdenele de la nea Mihai, care sunt făcute cu oribila margarină, în loc să mănânce de la el croissant, făcut cu unt. Cu nobilul unt, de care nici nu au auzit ăia de mănâncă merdenele făcute cu margarină.

Căci, cine a apucat la margarină, la nivel de margarină rămâne, nu are cum să treacă la next level, la unt. Rămâne la merdenea, fără să aibă habar că pe lume există şi croissant.

Şi s-a petrecut incredibilul. Ce scumpiri la carburanţi? Ce drone? Ce Miruţă care îşi dă cu stângul în dreptul de parcă şi-a legat şireturile aiurea la conduraşi. Ce Pâslaru care joacă alba neagra cu casele, ca un coteţar de rând ca să primească o locuinţă de protocol, să-i plătim noi curentul şi gazele. Ce Bolojan care mai face o reformă şi taie din bursele sociale ale copiilor necăjiţi. Ce scumpiri la alimente şi la servcicii? Ce biruri? Ce TVA crescut? Nimicuri. Merdeneaua. A fost atacată merdeneaua.

Nu a mai fost nevoie decât un mic impuls pe reţelele de socializare. Adică ceva mai multe postări indignate decât ar fi fost normal la o astfel de întâmplare. Nu voi crede în ruptul capului că o postare a unui nătărău despre merdenele şi margarină va naşte o mişcare naţională. După imboldul dat cu ştiinţă de către cineva care se pricepe foarte bine la asemenea tactici, restul a mers de la sine. Indignarea oamenilor a crescut exponenţial, de la o oră la alta. Niculuşcă era inamicul public numărul unu, cu croissantul lui de la Coana Miţa Biciclista.

Dar, ceea ce mi se pare cel mai important este că nu s-a rămas la nivelul de luptă, cu mai mult sau mai puţin umor, împotriva croassantistului, din faţa tastaturii. S-a ieşit în stradă. Un protest  al majorităţii tăcute. Oameni de toate vârstele şi categoriile sociale, cu excepţia, evident, a simandicoşilor, au năvălit la prăvălia lui nea Mihai. Coadă de câteva ore, la 40 de grade Celsius, pentru a cumpăra, demonstrativ şi protestatar, o merdenea. Unii dintre cei de la coadă făceau semnul victoriei. De câteva zile, de când Niculuşcă a postat nefericita zicere, la nea Mihai este coadă. La merdenele.

Aşadar, ăsta este butonul pe care trebuie apăsat ca majoritatea tăcută să reacţioneze. În condiţiile în care s-a tăiat USAID, şi asta s-a văzut la manifestaţiile leşinate de susţinere a lui Dominic Fritz, în condiţiile în care acele sute de mii de oameni care manifestau în marile oraşe împotriva unei ordonanţe pe care voia să o dea Dragnea şi despre care, cei mai mulţi dintre ei habar nu aveau ce cuprinde, sunt o amintire îndepărtată, iată, există, totuşi, un buton pe care se poate apăsa ca oamenii să se mişte.

Nu mai este nevoie decât de un Niculuşcă să sară din boscheţi şi să jignească majoritatea tăcută, care acum îndură.

Operaţiunea „Merdeneaua” a reuşit. Nu suntem un popor amorţit.