A doua zi după ce Consiliul de Securitate al ONU a examinat planul de pace al președintelui Donald Trump fără a-l vota, organizația a dat publicităţii o listă neagră de companii care fac afaceri în teritoriul palestinian ocupat, care aştepta să fie publicată de mai bine de trei ani.

Avându-şi originile într-o rezoluție a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului adoptată în 2016, lista cuprinde acum 112 companii, 94 dintre acestea fiind israeliene. Companii americane precum Airbnb și TripAdvisor, francezii Alstom sau agenția de turism virtual cu sediul în Luxembourg eDreams, figurează pe lista amplă.

Publicarea sa a creat o puternică neliniște în Israel. Ministrul de externe, Israel Katz, a denunțat faptul că „lista neagră a companiilor reprezintă o nouă capitulare faţă de presiunea exercitată de țările și organizațiile interesate de afectarea Israelului (…) prin politici discriminatorii”. „Prin această decizie, Consiliul devine un partener și un instrument al mișcării de boicot [la adresa statului evreu].

Înaltul comisar al ONU pentru Drepturile Omului, chiliana Michelle Bachelet, a recunoscut într-o declarație emisă la Geneva că publicarea a fost o măsură „foarte controversată”, deși a subliniat că raportul a fost elaborat după un lung și meticulos „proces de revizuire”. „Organizația Națiunilor Unite arată că informațiile nu sunt destinate să servească în sine ca bază pentru o condamnare judiciară”.

Ministrul de externe palestinian, Riyad al Maliki, a cerut comunității internaționale să impună companiilor care fac afaceri în teritoriile ocupate israeliene încetarea activităţilor lor în aceste teritorii.

Pe lângă principalele bănci și companii de telecomunicații israeliene, lista neagră cuprinde șase companii americane, inclusiv Motorola, companii de tehnologie, patru companii olandeze, trei franceze, trei britanice, una luxemburgheză și una thailandeză. (RADOR)

Te-ar putea interesa și: