OMS: Bilanțul infectărilor la nivel global a depăşit 17,8 de milioane de cazuri

OMS: Bilanțul infectărilor la nivel global a depăşit 17,8 de milioane de cazuri

Cazurile de COVID-19 confirmate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) la nivel global au ajuns luni la 17,8 de milioane, cu o creştere puternică a numărului de infectări în ţări precum Columbia.

Cu un total de 306.000 de cazuri confirmate, Columbia a intrat începând de luni pe lista primelor 10 ţări cu cele mai multe cazuri din lume, relatează EFE, citat de Agerpres.

Astfel, Columbia, devansează Marea Britanie, iar cinci din topul 10 al celor mai afectate ţări de noul coronavirus la nivel global sunt state latino-americane: Brazilia (2,7 milioane de cazuri), Mexic (434.000), Peru (422.000), Chile (359.000) şi Columbia (306.000), potrivit OMS.

În fruntea listei se situează în continuare SUA cu 4,5 milioane de cazuri, iar continentul american, este de departe cel mai afectat din întreaga lume cu un total de 9,6 milioane de infecţii cu noul coronavirus, anunță OMS.

Ne puteți urmări și pe Google News

Numărul global al deceselor provocate de COVID-19 a fost luni de 686.145, din care peste 363.000 s-au înregistrat pe continentul american, iar 213.000 în Europa.

Statele Unite au înregistrat în total 153.000 de morţi, fiind urmate ca număr de decese de Brazilia (93.000), Mexic (47.000) şi Marea Britanie (46.000), pe o listă în care Columbia ocupa locul al 12-lea, după ce a depăşit pragul de 10.000 de morţi.

Pacienţii vindecați de COVID-19 a ajuns la peste 11,5 de milioane, reprezentând 62 % din totalul persoanelor testate pozitiv cu SARS-CoV-2, în timp ce 1% din cazurile încă active sunt pacienţi aflaţi în stare critică (65.000).

Până luni, în România, 2432 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost 823 de cazuri noi de COVID-19, din 8.045 de teste efectuate, iar numărul românilor internați la Terapie Intensivă ajung la 419 pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.248.318 de teste. Dintre acestea 8.045 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 5.646 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 2.399 la cerere.

Pe teritoriul României, 5.143 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.538 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 17.675 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 624 de apeluri la numărul unic de urgență 112.