Omagiu adus premierului Dăncilă. Reacţia liderului local PSD, Gabriel Zetea
- Lucian Ionescu
- 10 septembrie 2019, 17:17
Pe placa „Pro Memoria” care a fost dezvelită la şcoala din comuna Dragomireşti, judeţul Maramureş, este inscripţionat şi numele premierului Dăncilă. Preşedintele filialei PSD Maramureş, Gabriel Zetea susţine că placa nu a fost realizată la iniţiativa sa iar aceasta a fost deja mutată într-un loc privat.
„Am văzut foarte multe exagerări în presă și pe rețelele de socializare. Nu este vorba de o acțiune administrativă, domnul primar al localității, domnul Țiplea a ținut să aducă o pată de culoare. El este fost preot, un artist local și a venit și a prezentat în cadrul acestei ceremonii o creație a sa personală - această placă. Este proprietatea sa intelectuală este proprietatea sa și fizică, și doar a prezentat-o în fața comunității”, a precizat Zetea.
„Placa respectivă nu rămâne în cadrul școlii. Doar a fost prezentată ieri . Ca dovadă, astăzi ea a fost și relocată de acolo și probabil că va rămâne într-un spațiu privat, la alegerea domnului primar, pentru că este proprietatea sa”, a spus Gabriel Zetea.
De asemenea, Zetea susţine că prin acest eveniment se încearcă blamarea PSD, iar placa este doar „o prezentare a unei creații artistice personale a unui primar dintr-o localitate”.
„Nu am știut de această inițiativă, n-am cerut niciodată, Doamne ferește, mulțumiri pt activitatea pe care o desfășurăm în cadrul adminsitației locale. (...) Nu am știut de această inițiativă, pe moment l-am felicitat pe dl primar, ne-am asigurat că acea placă va fi relocată în continuare într-un spațiu privat”, a mai spus Zetea.
Despre primarul din Dragomirești, președintele CJ Maramureș a spus că nu este nici măcar membru al PSD.
„Faptul că se discută de initiativa privată a unui domn primar si se incearcă să fie blamat PSD, vreau să vă spun că dl primar Țiplea astăzi nu e nici măcar membru al PSD, el este primar ales în cadrul unei alte formațiuni politice”, a mai spus Zetea.
În timpul campaniei electorale pentru europarlamentare, presa locală a relatat apropierea de social-democrați a primarului din Dragomirești, care este membru PMP.
„Eu am aderat încă de la început la principiile social-democrate și am apreciat toată măsurile bune implementate de guvernarea PSD. (...) atât eu, cât și locuitorii din Dragomirești vom vota duminică, 26 mai, lista propusă de PSD la alegerile europarlamentare”, afirma atunci, primarul din Dragomirești.
Pe placă există inscripţionat un mesaj de recunoştinţă pentru premierul Dăncilă, mesaj care a fost ridiculizat de mulţi internauţi. Şcoala a fost reabilitată pe bani publici.
Numele premierului Viorica Dăncilă și al președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea (PSD), apar pe o placuță „Pro Memoria" de pe fațada unei școli. Inaugurarea a avut loc luni, 9 septembrie, după un „timp record” de... doi ani, după cum susține Gabriel Zetea într-un mesaj postat marți pe Facebook, potrivit realitatea.net