Om de afaceri de succes, numit ambasador SUA la UE

Om de afaceri de succes, numit ambasador SUA la UEAndrew Puzder / sursa foto: wikipedia

Președintele american Donald Trump a numit ca ambasador al Statelor Unite ale Americii la Uniunea Europeană un avocat și om de afaceri de succes care, printre altele, a scos din crisă un mare lanț de restaurante fast-food.

Cine este viitorul ambasador al SUA în UE

Donald Trump a anunțat miercuri că l-a numit ambasador al Statelor Unite la Uniunea Europeană pe Andrew Puzder, fost șef al lanțurilor de fast-food Hardee's și Carl's Jr.

„Andy este avocat, om de afaceri, comentator economic și autor de succes”, a declarat președintele american pe platforma sa Truth Social.

„În 2000, a fost numit director general al CKE Restaurants, compania-mamă a lanțurilor internaționale de restaurante Carl's Jr. și Hardee's. În timpul mandatului său de 17 ani ca CEO, Andy a scos compania din dificultăți financiare grave, permițându-i să supraviețuiască”, a adăugat el.

Trump amenință UE cu tarife vamale

Donald Trump are o relație notoriu dificilă cu Uniunea Europeană.

„UE este foarte rea pentru noi. Ne tratează foarte rău. Nu ne iau mașinile sau produsele noastre agricole. De fapt, nu iau mare lucru”, a mai declarat el marți, adăugând: „deci sunt buni pentru taxe vamale”.

Donald Trump

Donald Trump. Sursa foto: wikimedia

În timpul campaniei sale prezidențiale, candidatul republican denunțase deja deficitul comercial al Statelor Unite cu UE, comparându-i pe cei douăzeci și șapte cu „o mică Chină”, care „profită” de pe urma principalei puteri economice a lumii.

Cine este Andrew Puzder

În 2017, la începutul primului mandat al lui Donald Trump, Andrew Puzder a fost numit ministru al muncii. Dar a fost nevoit să demisioneze chiar înainte de a-și prelua funcția după ce a fost implicat în mai multe cazuri.

Astfel, el recunoscuse că a angajat o femeie de menaj imigrantă ilegală vreme de câțiva ani. Fosta lui soție îl acuzase și ea de violență domestică, înainte de a-și retrage însă afirmațiile.

În timpul carierei sale de avocat în Missouri, Andrew Puzder a fost și o figură a mișcării împotriva dreptului la avort.

Numirea sa va trebui confirmată de Senatul american, potrivit La Libre Belgique.

(Traducere: Gabriela Sîrbu, RADOR RADIO ROMÂNIA)