Olguța Vasilescu, anunț VITAL legat de PENSII făcut în acest moment

Olguța Vasilescu, anunț VITAL legat de PENSII făcut în acest moment

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a făcut un anunț extrem de important legat de vârsta de pensionare. În condițiile în care în toată Uniunea Europeană vârsta la care se iese din activitate crește, în România s-a luat o decizie incredibilă.

Din biroul ei, ministrului Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a vorbit „face to face” cu Victor Ciutacu, pentru România TV, despre viitoarea Lege a pensiilor, care e... aproape gata.

„Din punctul nostru de vedere este actul final, dar până nu-și dau OK-ul celor de la Finanțe, nu putem să o dăm. (...) Am făcut simulări pe peste zece mii de pensii (...) Impactul bugetar (al aplicării viitoare legi a pensiilor n.r.) va fi foarte mare”, a spus Olguța Vasilescu.

Ea a refuzat, însă, să o prezinte public.

„Deocamdată nu o să o prezint, pentru că am făcut greșeala să prezint niște simulări pe Legea salarizării, draftul pe care-l aveam eu, la Muncă, și pe urmă au venit Finanțele și au ajustat”, a explicat Vasilescu.

Ea a dat asigurări că noua Lege a pensiilor „va fi gata în această sesiune parlamentară”, adică va fi votată promulgată și intrată în vigoare până în iulie.

Lia Olguța Vasilescu a arătat că prioritățile Ministerului Muncii în această seisune parlamentară, stabilite la începutul anului de șeful partidului și șeful Guvernului, sunt: Legea pensiilor, legea adopțiilor și legea privind persoanele cu dizabilități.

La noua Lege a pensiilor, Olguța Vasilescu spune că a cerut ajutorul unor specialiști.

„În afară de specialiștii de la Casa Națională de Pensii care au lucrat la această lege (...) am lucrat și cu profesori de dreptul muncii, profesori universitari foarte buni. (...) Am stabilit că imediat după 1 mai vom mai avea o rundă de discuții ca să stabilim împreună varianta finală, dar acestea sunt lucruri punctale care nu vor schimba esența legii”.

Marele anunț făcut la România TV este însă acela că vârsta de pensionare nu va crește în România. Ministrul Muncii a arătat și de ce.

„Nu am operat niciun fel de modificare pe vârsta de pensionare, rămâne cum era în vechea lege. (...) S-a ajuns în unele țări la 76 de ani, se merge etapizat la peste 70 de ani în toată Uniunea Europeană. Dar, nu, pe legea noastră nu crește vârsta de pensionare. (...) Argumentele noastre (în fața oficialilor UE, n.r.) sunt așa: haideți să ne uităm la speranța de viață din România, haideți să ne uităm la condițiile de muncă (...) care sunt mult mai proaste la noi decât în UE, și, desigur, când vom regla aceste lucruri, ne vom adapta la linia europeană. Până atunci, nu”, a arătat Lia Olguța Vasilescu.