„Q.E.D.”, scris și regizat de Andrei Gruzsniczki, prima producție românească realizată pe peliculă alb-negru de la „Moromeții” încoace intră în cinematografele din toată țara începând cu 10 octombrie.

A fost numită de presa internațională „ actrița - fenomen“, mereu altfel, mereu în căutarea nuanțelor, cu o forță teribilă pe scenă și fragilă în afara ei. Ofelia Popii este una dintre puținele actrițe din România cu două premii UNITER în portofoliu și în „Q. E. D” are primul rol principal într-un lungmetraj de cinema. Actrița a răspuns întrebărilor EVZ despre colaborarea cu Florin Piersic Jr și Sorin Leoveanu.

EVZ: „Q.E.D.” este realizat pe peliculă alb-negru. Te-a frapat lipsa culorii?

Ofelia Popii: Nu m-a frapat, pentru că, deși eram mică, îmi amintesc acel gri de dinainte de Revoluție. Aș vrea să spun însă că țin minte foarte bine momentul în care dintr-odată au apărut culorile. Eram prin clasa a III-a și știu că de la bleumarinul acela al uniformelor am trecut dintr-odată la haine colorate în magazine. De atunci am păstrat bucuria culorilor, îmi plac foarte mult. Mult timp rămâneam să privesc vitrinele, mă uitam la lume cum s-a schimbat și ce colorată e.

Cât de greu a fost castingul pentru acest rol?

Nu știu dacă a fost greu. Am fost încântată că am fost chemată. A trebuit să vin în București de câteva ori. Am și stat aici o săptămână, timp în care am lucrat cu regizorul și am dat castinguri cu diverși actori sau actrițe. A fost interesant și frumos. De obicei, castingurile sunt scurte și îți lasă un gust amar. Totul e pe repede înainte, depinde foarte mult de starea ta de moment. Întinzânduse pe mai multe zile am avut ocazia să mă relaxez, să mă gândesc la ce propunea regizorul. E greu mai ales pentru un actor care vine din provincie.

Învăț din mers actoria de film

A fost grea trecerea de la teatru la film?

Eu am petrecut mai mult timp în teatru și este normal să mă simt mai în largul meu acolo. Când am un rol sau când lucrez mă abandonez pur și simplu, nu am în vedere ce tehnică trebuie să folosesc. Dar nu dețin și nu sunt atât de stăpână pe mijloacele de actorie de film, le învăț din mers. Cred că fiecare își găsește drumul și e firesc să nu mă simt la fel de confortabil. Dacă o să am ocazia să joc mai mult în film, probabil că ușor, ușor aș fi mai p r i c e - pută și acolo. Îmi place foarte mult și filmul. E diferit, eu simt diferit, poate din cauza libertății mele interioare. Poate asta e de fapt. Schimbul de energie se produce alt fel. Nu ai fluidul care se creează între tine și sală, nu simți publicul, nuți transmite nimic. În repetiții în teatru e la fel, nu ai public, și totuși ești creativ, ești prezent.

Când ai simțit că actoria este ceea ce vrei să faci?

Nu a fost un moment anume. Am ținut cu dinții să dau, nu înțelegeam de ce, dar asta simțeam. N-am intrat din prima. Mă rănea și mă chinuia foarte tare faptul că n-am intrat. Simțeam că o să fiu nefericită dacă nu fac treaba asta, ceea ce n-am mai simțit pentru nimic altceva. Practic, în momentul în care nu am reușit, am știut că-mi doresc. În timpul facultății am început să descopăr un pic mai mult ce înseamnă. Îmi place foarte tare. Nu mă plictisesc, nu e o meserie monotonă, mă ajută să mă descopăr, îmi dă echilibru. Prin faptul că e o viață dezechilibrată pe mine mă obligă să mă echilibrez. Mă obligă să fiu atentă cu viața mea, ca să-mi capăt energia și forța pentru teatru, care e dezechilibrant.

Cum te-ai înțeles cu partenerii tăi din film?

A fost un noroc că ne-am potrivit și ne-am înțeles bine. A fost prima dată când am colaborat și cu Sorin Leoveanu, și cu Florin Piersic Jr. De altfel, cu ei am lucrat mai mult în film, dar și cu Virgil Ogășanu. Un actor minunat, am fost emoționată să-l cunosc, la fel și pe doamna Tora Vasilescu. Am lucrat foarte bine, sunt actori foarte buni și oameni deschiși. E meritul lui Andrei Gruzsniczki că a știut cum să ne aleagă și cum să ne pună împreună.

O tensiune care încă se resimte

Ce impresie crezi că va lăsa acest film spectatorilor români?

Cei care vor fi obosiți de un text istoric, vor avea ce să vadă în film la nivel de poveste, pentru că e una de prietenie, de dragoste. Chiar dacă acum granițele sunt libere, filmul are legătură și cu situația din zilele noastre, când românii, pentru a se putea realiza, trebuie să plece în afară. Tensiunea aceea cred că încă se resimte, problema granițelor se pune în continuare, din păcate. Pentru cei care nu vor fi atât de obosiți de o nouă poveste cu comuniști va conta foarte mult povestea, în contextul în care a pus-o regizorul, cred că vor avea ocazia să simtă efectiv atmosfera de atunci. Nu mi se pare că s-a exagerat cu mizeria, dimpotrivă.