Oana Ioniță. Sursa foto FacebookFosta balerină și coregrafă Oana Ioniță traversează din nou momente tensionate în lupta pentru stabilirea programului de vizită al fiului ei. După ce a încercat o soluționare amiabilă cu fostul soț, Florin Budnaru, situația s-a complicat, iar dosarul a ajuns din nou pe masa judecătorilor.
Oana Ioniță, noi probleme
După o căsnicie de zece ani, cei doi s-au despărțit în urmă cu aproape doi ani. Minorul a rămas să locuiască alături de tatăl lui, iar Oana Ioniță a apelat la instanță pentru a putea petrece mai mult timp cu fiul său. Deși inițial se vorbea despre o posibilă înțelegere, negocierile dintre cei doi foști parteneri s-au blocat.
„Încă nu am ajuns, din păcate, la o soluție comună și, pentru asta, vom continua să găsim soluții cu ajutorul tribunalului”, a declarat Oana.

Oana Ioniță . Sursa foto Youtube
Fiul lor va fi audiat
Potrivit datelor publicate pe portalul instanțelor, magistrații de la Tribunalul Ilfov au decis amânarea ședinței pentru audierea copilului, semn că disputa juridică nu a fost soluționată. Procesul aflat în derulare nu privește încă fondul cauzei, ci o ordonanță președințială, prin care coregrafei i-au fost acordate „două zile în plus pe lună”, perioadă contestată însă de fostul soț.
„Momentan nu ne judecăm în procesul de fond, ci pe ordonanța de urgență, care mi-a acordat 2 zile în plus pe lună, pe care el le contestă”, a mai explicat ea pentru Spynews.

Oana Ioniță și fostul soț. Sursa foto Facebook
Un nou termen în instanță
În urmă cu câteva săptămâni, Oana Ioniță a povestit despre dorința de a evita prelungirea conflictului printr-un acord comun. Atât ea, cât și fostul partener au încercat să ajungă la o soluție amiabilă, fără ca judecătorii să fie nevoiți să decidă în locul lor. Însă diferențele de viziune asupra programului de vizită s-au dovedit prea mari.
Astfel, după o nouă rundă de apeluri depuse de ambele părți, procesul continuă, iar fiul celor doi va fi audiat de magistrați, o etapă esențială pentru stabilirea unei decizii finale. Fosta balerină a spus că rămâne optimistă că instanța va găsi o formulă echilibrată, care să țină cont de interesul copilului.
„Vom continua să găsim soluții cu ajutorul tribunalului”, a spus ea, subliniind că tot ceea ce își dorește este „să petreacă mai mult timp alături de fiul ei”.