Oamenii de ştiinţă, în alertă! Câmpul magnetic al Pământului slăbeşte. O nouă anomalie, descoperită
- Antonia Hendrik
- 23 mai 2020, 14:18
Câmpul magnetic al Pământului este vital pentru protejarea vieții de pe planetă împotriva radiațiilor cosmice emise de soare.
Zona cea mai afectată este cunoscută sub denumirea de Anomalia Atlanticului de Sud şi se întinde din Africa până în America de Sud. Potrivit Agenției Spațiale Europene (ESA), între 1970 și 2020, „puterea minimă de câmp” a Anomaliei Atlanticului de Sud a scăzut de la 24.000 nanotesla la 22,00o. (nanotesla: o unitate de densitate a fluxului magnetic egală cu 10 -9 tesla).
Totuși, acesta nu este singurul lucru despre anomalia din Atlanticul de Sud care îi privește pe oamenii de știință. În ultimii cinci ani, un alt „centru de intensitate minimă” a apărut în sud-vestul Africii. Acest lucru, concluzionează oamenii de știință, indică faptul că Anomalia din Atlanticul de Sud s-ar putea împărți în două.
Această nouă anomalie îi îngrijorează pe oamenii de știință
Pentru a o desluşi mai multe, cercetătorii de la Swarm Data, Innovation and Science Cluster (DISC), studiază datele obținute din sateliții Swarm ESA, concepuţi pentru a analiza câmpul magnetic al Pământului. Sateliții Swarm poartă magnetometre sofisticate și instrumente de câmp electric, care le permit să adune date precise despre „câmpul geomagnetic al Pământului și evoluția sa temporală, precum și câmpul electric din atmosferă”.
„Noul minim estic al Anomaliei Sud-Atlantice, în ultimii ani se dezvoltă puternic”, a declarat Jurgen Matzka, de la GFZ, Centrul German de Cercetare pentru Geoștiințe (GFZ). „Suntem foarte norocoși să avem sateliții Swarm pe orbită pentru a investiga dezvoltarea Anomaliei Atlanticului de Sud. Provocarea este acum să înțelegem procesele din miezul Pământului care conduc la aceste schimbări ”, a adăugat el.
De ce câmpul magnetic din această zonă se slăbește? La această întrebare oamenii de știință încă nu au reușit să răspundă, cu toate acestea, există mai multe teorii, printre care şi inversarea polilor.
Slăbirea câmpului magnetic poate fi un semn al inversării polului
O teorie pe care oamenii de știință au legat-o de motivul pentru care câmpul magnetic al Pământului slăbește este că, planeta noastră se îndreaptă către o inversare a polilor (îşi schimbă locurile). Ultima inversare a avut loc în urmă cu aproximativ 780.000 de ani, în timpul epocii de piatră, existând chiar și dovezi care indică faptul că Pământul poate fi în prezent în primele faze ale unei inversări în curs. Oamenii de știință au declarat că Pământul a întârziat mult în inversarea polilor, care ar trebui să apară odată la 250.000 de ani.