O TRUPĂ de eleve cântă HEAVY METAL în inima Islamului | VIDEO

O TRUPĂ de eleve cântă HEAVY METAL în inima Islamului | VIDEO

Voice of Baceprot, o formație rock formată din trei fete cu văl islamic, face ravagii în West Java, regiune din Indonezia foarte conservatoare.

Firdda Kurnia are 16 ani și este solista vocală și chitarista trupei. Ea a înființat grupul, când a ascultat heavy metal pentru prima dată, îndrumată de profesorul ei de muzică..

„M-am îndrăgostit de heavy metal din prima clipă. M-am simțit rebelă și liberă.”

Voice of Baceprot s-a format în 2014, alături de Firdda venind colegele ei, baterista Eusi Siti Aisyah și basista Widi Rahmavati și a dobândit un succes formidabil în întreaga Indonezie, ceea ce a provocat consternarea islamiștilor conservatori din Java, scrie The Guardian.

Săptămâna aceasta, cele trei eleve au fost nevoite să lipsească de la școală pentru a ajunge în capitala Jakarta, la un spectacol televizat.

Kurnia spune că preferatele ei sunt „trupele din afară”: Rage Against the Machine, Slipkhot sau Lamb of God.

Sloganul fetelor este „Cealaltă față a metalismului”. Erza Satia, profesorul de muzică și managerul lor, explică: „Mulți oameni cred că heavy metal este satanist, dar noi demonstrăm că există și o altă fațeră a acestei muzici.”

Satia spune că a primit multe mesaje de amenințare, care-i cereau să desființeze formația. La început, inclusiv părinții fetelor s-au împotrivit, însă astăzi sunt mândri de succesul lor.