O singură hârtie i-a distrus visele lui Dragnea. Lacrimi după gratii pentru fostul lider
- Mihai Soica
- 7 februarie 2020, 18:33
Două dintre firmele din corolarul afacerilor familiei Dragnea, se judecă la Tribunalul Teleorman pe procedura insolvenței.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, în data de cinci februarie a.c., la Tribunalul Teleorman a fost înregistrată o cerere depusă de lichidatorul judiciar al imperiului Tel Drum, împotriva Ferma Salcia SA, care a fost a familie Dragnea, prin care se cere deschiderea procedurii de insolvență.
Motivul acestei cereri vizează neîndeplinirea de către Ferma Salcia a unei obligații de plată, către firma Tel Drum SA, controlată acum de un lichidator judiciar. De altfel, presa a scris de mai multe ori că în spatele celor două firme, ar sta însuși Liviu Dragnea.
Dragnea nu își mai poate asigura obligațiile
Și mai ciudat este faptul în 2019, Tel Drum SA a intrat în insolvență, pe motiv că nu își mai poate asigura obligațiile de plată. La masa credală, Ferma Salcia SA, firmă controlată atunci de Ștefan (foto), fiul lui Liviu Dragnea, s-a înscris cu o datorie de recuperat de 3.9 milioane de lei.
Din această datorie, suma de 3.1 milioane de lei a fost eliminată pe motiv că a fost prescrisă, deoarece cei de la Casa de Insolvență Transilvania au ajuns la concluzia că la mijloc este vorba despre tranzacții fictive, deoarece nici din actele de la Tel Drum SA și nici din documentele Fermei Salcia SA nu rezultă că aceste servicii au fost prestate.
Legătura cu Germania i-a adus falimentul lui Dragnea
Solicitarea Tel Drum SA nu e singura de acest gen. În 2019, o societate din Germania, Schweinemast Brader GMBH, a cerut deschiderea insolvenței, după ce Ferma Salcia SA, nu a mai plătit suma o sumă de peste 220.000 de euro. „Este vorba de o datorie constând din faptul că s-au livrat purcei care apoi nu au mai fost plătiți. Pe lângă această sumă de 221.000 de euro mai este vorba și de o penalitate de un milion de euro. Pe noi ne interesa în primul rând să recuperăm datoria principală, dar Ferma Salcia ne-a ignorat total. Am fost în fermă că să luam porcii, aveam garanție pe purcei dar aceștia nu mai erau. Erau tăiați și vânduți, deși acest lucru nu se putea conform garanției”, spunea la vremea respectivă avocatul Ionuț Călin.
Tribunalul Teleorman a decis să respingă această cerere. ”Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Dragne Ilie Liviu, ca nefondată. Respinge excepţia inadmisibilităţii ordonanţei pentru lipsă somaţie, raportat la sumele de bani menţionate în aceasta. Respinge cererea de emitere a ordonanţei de plată”, se arată în decizia Tribunalui Teleorman.