O reţea de TRAFIC de PERSOANE din care făceau parte doi PREOŢI a fost destructurată de DIICOT.
- Alexandra Iancu
- 23 septembrie 2015, 19:35
Doi preoţi făceau parte dintr-o reţea de trafic de persoane destructurată de DIICOT. Potrivit procurorilor, mebrii reţelei obligau persoane să cerşească. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor GRANCEA PAUL, GRANCEA CERASELA şi MUSCĂ MARIA, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi trafic de minori.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2009, inculpaţii GRANCEA PAUL, GRANCEA CERASELA, MUSCĂ MARIA şi suspecţii S. C. şi S. O.S. au constituit un grup infracţional organizat, cu preocupări pe linia traficului de persoane şi a traficului de minori, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea cerşetoriei pe relaţia Franţa.
S-a reţinut că în perioada 2009-2013 membrii grupului infracţional organizat au recrutat de pe raza localităţii Târnăveni, judeţul Mureş, mai multe persoane de etnie rromă (profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau acestea, cin cauza lipsei educaţiei şi situaţiei materiale precare), pentru a cerşi în favoarea grupării infracţionale, în Franţa, mai precis în oraşul Marsilia, timp de trei luni, în baza promisiunii false (inducând astfel în eroare victimele) că li se va asigura cazarea şi trei mese pe zi, iar la întoarcerea în ţară, vor primi fiecare suma de 1.500 lei (câte 500 lei pentru fiecare lună de zile de cerşit).
Anterior deplasărilor în străinătate, la îndemnul liderului grupării, respectiv al inculpatului Grancea Paul, suspecţii L.S. şi P. D., preoţi în municipiul Târnăveni, au determinat victimele să depună un jurământ (profitând de teama de divinitate a acestora), prin care acestea se obligau să nu-şi însuşească din sumele obţinute din activitatea de cerşit (ci să predea toate sumele traficanţilor) şi totodată să respecte perioada de trei luni de zile pentru care au fost recrutaţi, cei doi preoţi obişnuind să ţină o evidenţă nominală a persoanelor pe care le-au determinat să jure.
De asemenea, înaintea transportului în Franţa, al cărui cost era suportat de către liderul grupării, victimelor le erau luate actele de identitate sub diferite pretexte, astfel încât, odată ajunse la destinaţie, victimele să nu poată părăsi locul unde erau ţinute de către membrii grupului.
La destinaţie victimele erau duse în diferite locuri publice, unde li se cerea să apeleze la mila trecătorilor şi unde erau în permanenţă supravegheate de către inculpată şi cei doi suspecţi. Sumele de bani obţinute din cerşit erau predate în totalitate inculpatei Muscă Maria şi, contrar înţelegerii avute înaintea plecării din ţară, în sensul că vor avea asigurate cazarea şi masa, victimele erau nevoite să doarmă sub cerul liber, în parcuri sau sub poduri şi să-şi asigure hrana din pubelele de colectare a resturilor menajere.
S-a reţinut că în urma activităţii de exploatare a victimelor, membrii grupului infracţional organizat au obţinut peste 100.000 euro.