O prezentatoare tv din România va deveni mamă pentru prima dată

O prezentatoare tv din România va deveni mamă pentru prima datăFemeie însărcinată. Sursa foto: Pixabay

Marina Nițoiu, prezentatoarea știrilor sportive de la Focus, de la Prima TV, este însărcinată și urmează să devină mamă pentru prima dată. Alături de soțul ei, Daniel Nițoiu, reporter la PRO TV, aceasta a primit vestea cu emoție. Cuplul va avea un băiețel, iar Marina a declarat că această perioadă este cea mai specială din viața sa.

Prezentatoarea știrilor sportive de la Prima TV, emoționată de noua etapă din viața sa

Prezentatoarea a împărtășit vestea cu apropiații și colegii de la Prima TV, într-un moment încărcat de emoție.

„Este o bucurie pe care cu greu o pot descrie în cuvinte. Simt că trăiesc cel mai frumos meci al vieții mele – cel în care sufletul meu a primit cel mai prețios coechipier”, a spus știrista.

Alături de soțul ei, Daniel Nițoiu, aceasta a așteptat cu nerăbdare să afle sexul copilului. Cei doi vor avea un băiețel, iar Marina a declarat că se gândește deja la momentele în care îi va povesti despre sportivi și îi va fi alături în primele etape ale vieții.

Daniel și Marina Nițoiu

Daniel și Marina Nițoiu. Sursa foto: Instagram/marina.nitoiu

Marina Nițoiu: „Este o aventură complet nouă”

Deși este familiarizată cu dinamica lumii sportive și cu ritmul intens al știrilor, prezentatoarea a afirmat că experiența actuală este cu totul diferită. Ea descrie această perioadă ca fiind o aventură nouă, în care învață să iubească într-un mod profund și necondiționat.

„Este o aventură complet nouă, una în care învăț să iubesc altfel, mai profund și necondiționat”, a mai spus știrista.

Ședință foto spontană în vacanță

Prezentatoarea știrilor sportive de la Prima TV s-a bucurat de câteva zile de relaxare în Mallorca, alături de soțul ei, Daniel Nițoiu. Cu această ocazie, cei doi au realizat și o ședință foto spontană.

Marina are o sarcină ușoară, care îi permite să își continue activitatea profesională și să fie prezentă zilnic la jurnalul Focus, potrivit Cancan.ro.