O nouă VESTE TRISTĂ în lumea artiștilor din România! Un îndrăgit cântăreț este SUSPECT de CANCER

O nouă VESTE TRISTĂ în lumea artiștilor din România! Un îndrăgit cântăreț este SUSPECT de CANCER

O nouă veste tristă în lumea artistică din România. Un îndrăgit cântăreț de la noi a descoperit că este suspect de cancer.

Solistul formației Generic, Dan Ciotoi, a ajuns marți de urgență la spital, unde medicii au și decis să îl opereze, iar diagnosticul a fost unul șocant.

Medicii au descoperit în corpul lui Dan Ciotoi o tumoră la glanda parotidă. Deși nu se știe cu siguranță ce fel de tumoră este, Dan Ciotoi este suspect de cancer, drept urmare artistul și-a amânat toate proiectele pentru următoarea perioadă.

„Până mâine nu ştiu, trebuie să primesc ecografiile. În primă fază, au spus că e de natură benignă, că e foarte bine conturat. Glanda parotidă, sub lobul urechii, la ecografie se vede ceva crescut care trebuie operat. Sunt suspect de cancer. În timpul operaţiei se ia probă şi apoi se află natura cancerului. Nu am simţit nimic, nu e dureros. Am simţit ceva care a crescut treptat de un an şi am fost să-mi fac control. Nu am nimic altceva", a declarat Dan Ciotoi, pentru Antena Stars.

Ne puteți urmări și pe Google News