Drumul Călugărului din Vâlcea, modernizat și deschis turiștilor

Drumul Călugărului din Vâlcea, modernizat și deschis turiștilorDrumul Călugărului. Sursa foto: Captură video Facebook/Constantin Rădulescu

O nouă rută turistică din Vâlcea, denumită Drumul Călugărului (DC 171), a fost modernizată și este pregătită să primească vizitatori. „Lucrările de modernizare pe acest drum s-au finalizat”, a anunțat preşedintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Drumul Călugărului, modernizat în proiectul „Mirajul Muntelui”

Potrivit sursei citate, drumul care leagă stațiunea Băile Olănești de comuna Muereasca, unde se află Mănăstirea Frăsinei, a fost reabilitat pe întreaga sa lungime, iar circulația se desfășoară acum în condiții de siguranță.

Drumul face parte din proiectul „Mirajul Muntelui” în valoare de peste 200 de milioane de euro, prin care autoritățile județene urmăreau să valorifice cât mai bine potențialul zonei, după cum a anunțat, în luna mai, preşedintele CJ Vâlcea.

„Ce înseamnă acest proiect, înseamnă un proiect de turism de peste 200 de milioane de euro în care cei care trec spre Budapesta sau spre București să găsească motiv să se oprească pe Valea Oltului. Vom avea bărci pe Olt, pensiuni care să primească oaspeții cu inima deschisă și, cel mai important, vom uni două dintre cele mai cunoscute stațiuni din județ: Olănești și Călimănești”, mai adăuga acesta, în lun mai.

Lucrările de modernizare pe Drumul Călugărului au fost finalizate

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a anunțat vineri seara, că lucrările de modernizare pe Drumul Călugărului au fost finalizate. El a precizat că zona a fost consolidată, au fost amenajate rigole și s-a turnat asfalt pe întreaga lungime a drumului, până la limita cu Băile Olănești.

„Aş putea spune că acest drum este o legătură între două lumi: pe de o parte, spiritualitatea mănăstirilor din această zonă, pe de altă parte, turismul balnear şi frumuseţile naturale ale Vâlcii”, a spus acesta.

El a adăugat: „Drumul este spectaculos, sigur şi frumos, iar eu îi invit pe toţi turiştii să vină să-l descopere”.

Drumul se va extinde până în orașul Călimănești

Rădulescu a menționat că, anul viitor, drumul ar putea fi extins până în orașul Călimănești, pentru a asigura o legătură directă între stațiunea de pe Valea Oltului și cea de pe Valea Olăneștiului.

„Nu ne oprim aici. De anul viitor, ne dorim să continuăm acest proiect și să facem legătura directă și cu orașul Călimănești, astfel încât „Drumul Călugărului” să devină cu adevărat un drum al stațiunilor și al turismului vâlcean”, a mai spus acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News