O nouă escrocherie ia amploare în Republica Moldova, pe fondul credulității cetățenilor, mai ales a celor în vârstă.
O nouă escrocherie. Metoda „accidentul” a ajuns și în Republica Moldova
Astfel, doar într-o singură zi, escrocii din Republica Moldova au reușit să înșele trei pensionari în același timp. Escrocii moldoveni au folosit o schemă veche și îndelung folosită în România, metoda „accidentul”.
Aceasta presupune ca escrocii să sune la persoane în vârstă și să le transmită că o rudă a lor a fost victima unui accident rutier.
Pentru a-i ajuta pe cei răniți, escrocii le spun vârstnicilor că este nevoie de foarte mulți bani, fie pentru a mușamaliza o eventuală culpă rutieră, ce s-ar putea solda altfel cu dosar penal, fie pentru îngrijiri medicale mai bune pentru rudele rănite în accidentul rutier.
La aceste cazuri de escrocherie din Republica Moldova, infractorii au acționat în mod similar. O femeie, vorbitoare de limba rusă, a contactat victimele prin intermediul unui telefon fix.
Apoi, când pensionarii au fost de acord să trimită banii pentru a-și ajuta rudele, li s-a trimis un curier, o fată sau băiat.
35.000 de euro furați într-o singură zi rin această escrocherie
Valoarea totală a prejudiciului produs de escrocii moldoveni prin metoda „accidentul” doar în aceste trei cazuri a depășit 35 de mii de euro.
Un bărbat din Stăuceni, în vârstă de 82 de ani, le-a dat escrocilor 84.000 de lei si 650 de euro (circa 5.000 de euro în total).
Iar la Chișinău, o victimă în vârstă de 72 de ani le-a transferat 15.000 de euro escrocilor.
În aceeași zi, la Ungheni, un bărbat în vârstă de 78 de ani le-a plătit infractorilor aceeași sumă.
Infractorii au fost prinși
Polițiștii au reușit să-i dea de urmă pe suspectului, în vârstă de 25 de ani, care a fost reținut pentru 72 de ore.
Poliția a publicat o înregistrare a conversației dintre escroci și victimă. De asemenea, polițiștii fac apel la moldoveni să comunice cu rudele în vârstă și să le avertizeze cu privire la acest tip de fraudă.