O mașină a luat foc în mers, pe A 1. Tinerii au sărit din autovehicul

O mașină a luat foc în mers, pe A 1. Tinerii au sărit din autovehicul

O mașină a luat foc în mers sâmbătă pe Autostrada A1. Cei doi tineri care se aflau în autoturism, de 23 și 17 ani, au sărit, pentru că mașina a rămas fără frâne.

Pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu, izbucnit la un autoturism, pe Autostrada Vestului. Cei doi pasageri s-au salvat, sărind din mașina aflată în mers.

Incidentul s-a produs pe autostrada A1, la kilometrul 514, pe sensul de deplasare Orțișoara-Giarmata.

La fața locului au ajuns o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.
Șoferul care conducea dinspre Orțișoara sprea Giarmata a remarcat că de sub capotă iese fum, dar când a dorit să oprească autoturismul și-a dat seama că a rămas fără frâne. Astfel, atât șoferul cât și persoana aflată în dreapta au fost nevoite să sară din mașină, pentru a se salva.

Pasagerii au sărit din autoturismul aflat în mers

"La sosirea echipajelor la locul intervenției, au constatat că incendiul se manifesta la întregul autoturism. Cele 2 persoane care se aflau în mașină le-au transmis pompierilor că au sărit din mașină, deoarece s-a produs un incendiu la compartimentul motor și au rămas fără frână.

Cele două persoane (un bărbat de 23 ani cu traumatism cranio cerebral deschis și o tânără de 17 ani care prezenta escoriații la nivelul membrelor inferioare și superioare) au necesitat îngrijiri medicale, ulterior fiind transportați la spital", transmit reprezentantii ISU Banat, potrivit Opiniatimisoarei.ro.