Sfinții Mucenici Adrian și soția sa, Natalia, au trăit în cetatea Nicomidia și au pătimit în zilele împăratului Maximian (286-305).

Adrian avea 28 de ani, era păgân și pretor al cetății, în vreme ce Natalia era creștină. Erau căsătoriți doar de 13 luni, când viața lor a luat o turnură dramatică.

Cu prilejul unei vizite în Nicomidia, împăratul a poruncit ca toți cei care cred în Hristos să se convertească, iar ca dovadă a convertirii să aducă jertfe zeilor romani.

Creștinii care refuzau să se lepede erau condamnați la torturi cumplite, care să-i determine să renunțe la credința lor. Cei care refuzau și în aceste condiții să trădeze, erau condamnați la moarte.

Douăzeci și trei de creştini au fost prinşi atunci şi judecaţi. În timpul judecăţii, Adrian a fost uimit și impresionat de tăria, seninătatea cu care aceștia răbdau chinurile, iar aceștia i-au vorbit despre Hristos și împărăția Sa veșnică.

Adrian a declarat atunci că vrea şi el să moară împreună cu ei, ca un creștin. Soţia lui, Natalia, la început s-a îngrijorat pentru întemniţare, dar aflând motivul, s-a îmbrăcat în haină luminată şi a mers la soţul ei, în temniţă, bucurându-se pentru alegerea pe care o făcuse și cerându-i să rabde cu bărbăție sfârșitul.

În seara dinaintea execuției, dată fiind funcția sa înaltă, lui Adrian i s-a îngăduit să meargă la soţia sa, ca să-i spună despre sfârşitul său, însă Natalia nu a vrut să-i deschidă, crezând că s-a lepădat de Hristos.

Aflând însă vestea muceniciei sale, s-a bucurat și a mers a doua zila temniţă, pentru a-l îmbărbăta pe el și pe ceilalți sfinți. Mucenicilor li s-au zdrobit cu barosul pe nicovală mâinile și picioarele și au murit din cauza durerilor groaznice.

Împăratul a poruncit ca trupurile celor 24 de sfinți să fie aruncate în foc, dar Natalia a reușit să salveze mâna dreaptă a soțului ei.

Din pronie divină, a început însă o ploaie torențială, cu fulgere și tunete cumplite, care a stins focul și i-a pus pe fugă pe soldații imperiali.

Un om credincios, pe nume Eusebiu, a luat moaștele mucenicilor și le-a dus la Arghiropolis, aproape de Bizanț, unde le-a îngropat cu cinste.

La scurt timp, aici a venit și Natalia și și-a dat sufletul în pace, de moarte mucenicească fără sânge, alăturându-se soțului său.