O importantă reţea de traficanţi de manechine a ajuns în faţa instanţei

O importantă reţea de traficanţi de manechine a ajuns în faţa instanţei

Judecătorii de la Tribunalul Iaşi au decis să înceapă judecata unei importante reţele de crimă organizată, care se ocupa de racolarea unor tinere care voiau să ajungă în lumea modelingului. Racolate cu ajutorul internetului, fetele erau apoi obligate să se prostitueze în diverse cluburi de noapte.

Potrivit bzi.ro, avocaţii traficanţilor de persoane au susţinut că procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) nu au respectat prevederile Codului de procedura penală. Au solicitat refacerea anchetei, însă, această cerinţă le-a fost anulată. Anchetatorii susţin că peste 25 de tinere au căzut în plasa lui Eduard Morun. Sub promisiunea unor contracte pe bani mulţi, acesta le convingea pe victime să meargă să danseze în cluburi de fiţe din Piatră Neamţ şi din Târgu Mureş. Caută fete care să arate bine, cărora le promitea că vor face carieră şi în lumea modei. Alături de Eduard Morun au fost trimişi în judecată şi partenerii săi de afaceri: reprezentanţii cluburilor în care erau exploatate victimele. Este vorba de Maria Punghineanu, de 42 ani, din Piatră Neamţ, Ana Maria Tamas, de 40 ani, şi Istvan Kelemen, de 38 ani.

Ultimii menţionaţi sunt soţi şi deţin un club în Mureş. Reţeaua condusă de Eduard Morun a luat fiinţă în anul 2011, timp în care ar fi fost produse importante sume de bani din naivitatea fetelor. În declaraţiile date în faţă procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Organizate şi Terorismului (DIICOT), fetele au povestit că au fost obligate să se prostitueze şi în clubul Central din Piatră Neamţ. Principala modalitate de racolare era prin intermediul anunţurilor date pe internet. Din acele anunţuri, fetele ştiau că urmează a lucra în cluburi de noapte şi că pentru fiecare dans vor câştigă sume de bani destul de bune. Eduard Morun le oferea garanţia că totul se desfăşoară în condiţii legale şi că firma pe care o deţine are un aviz special şi din partea Ministerului Culturii.

Ne puteți urmări și pe Google News