O HARTĂ a Pentagonului ASCUNDE victoriile ISIS

O HARTĂ a Pentagonului ASCUNDE victoriile ISIS

Un document prezentat de Departamentul Apărării prezintă doar retragerile ISIS, dar omite cuceririle teritoriale ale teroriștilor.

Departamentul american al Apărării a dat publicității săptămâna trecută o hartă în care sunt prezentate teritoriile de unde ISIS ar fi fost respinsă, susținând că gruparea teroristă „nu mai este capabilă să acționeze liber în 25-30% din zonele ocupate din Irak pe care le-a ocupat inițial”. Harta a fost prezentată ca dovada succesului cu care acționează coaliția internațională.

Însă informațiile prezentate de Pentagon sunt cel puțin false și incomplete, au declarat experți în problemele regiunii și surse din teritoriu consultate de publicația americană The Daily Beast, mai curând apropiată de administrația Obama.

Astfel, se pare că harta Pentagonului dezinformează. Ea cuprinde două categorii de informații: teritorii ocupate de ISIS în prezent și teritorii pierdute de ISIS de când au început raidurile aeriene ale coaliției internaționale conduse de Statele Unite, în august 2014. Categoria care ar fi trebuit să ilustreze reculurile din teritoriu - zonele în care ISIS a avansat de când au început loviturile coaliției - lipsește cu desăvârșire de pe hartă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Charles Lister, de la Brookings Doha Center, declară:

„Luată ca atare, harta creează în mod categoric impresia că acțiunile anti-ISIS au reușit să facă grupul terorist să se retragă în zonele de nord și nord-est - dar nu prezintă nu aspect esențial: nu identifică teritoriile câștigate de ISIS în această perioadă.”

Harta prezintă de asemenea zonele unde ISIS este „dominantă”, nu zonele unde gruparea poate acționa, unde poate desfășura misiuni violente. Lister detaliază:

„Un aspect mult mai important pentru a măsura succesul sau eșecul acțiunilor noastre este măsurarea capacității ISIS de a continua să desfășoare operațiuni ofensive și de a ajunge dincolo de liniile teritoriilor pe care le controlează. Din acest punct de vedere, aș spune că ISIS a fost foarte puțin afectată din august 2014 și până acum, și doar acest fel de măsurători i-ar putea convinge pe localnici că ISIS pierde.”

Evident, Departamentul Apărării nu este de acord cu această viziune. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, colonelul Steven Warren, a declarat pentru The Daily Beast:

„Doctrina ISIS cere ca un teritoriu să fie cucerit și păstrat. Această hartă arată că nu reușește să-și atingă scopurile.”

Dar Warren a părut să accepte că harta nu este cu totul corectă:

„Nu avea drept scop să fie o hartă tactică detaliată, este doar un grafic pe care l-am folosit ca să explicăm situația generală.”

Pe hartă nu este configurat întreg teatrul de război. Din anumite motive, Pentagonul exclude întreaga parte occidentală a Siriei, care - coincidență sau nu - este o zonă unde ISIS a câștigat teren serios de când coaliția internațională și-a început loviturile vara trecută.

Jennifer Cafarella, o expertă specializată în probleme siriene la Institute for the Study of War, declară că, deși harta pare corectă, ea ar „sublinia că harta nu include Siria de Vest, unde se accentuează prezența ISIS... harta se oprește, ignorând mai ales prezența ISIS, ignorând existența ISIS în zona dintre granița siriano-libaneză și Damasc”.

Câștigurile realizate de ISIS în regiunea exclusă de pe harta Pentagonului ar fi trebuit consemnate „deoarece vor crea oportunități pe termen lung pentru expansiuni viitoare în zone în care raidurile coaliției internaționale sunt greu de crezut că vor ajunge”, consideră Cafarella.

Din august 2014, ISIS și-a arătat forța și în surburbiile nord-estice ale Damascului. Recent, știrile despre pătrunderea trupelor ISIS în capitala Siriei și ocuparea taberei de refugiați palestinieni Yarmouck au ținut prima pagină a presei internaționale. Președintele ONU, Ban Ki Moon a catalogat evenimentele drept „infernul cel mai întunecat”.

Pentagonul notează pe harta sa districtul Salamieh din Siria centrală ca fiind controlat de ISIS. Ceea ce nu consemnează este că ISIS a cucerit această zonă după ce au început loviturile aeriene ale coaliției internaționale și că teroriștii amenință viețile localnicilor, care sunt majoritat ismaeliți, văzuți ca apostați.

Omar Hossino, director de relații publice la Syrian American Council, organizație care sprijină opoziția împotriva lui Bashar Al-Assad, declară:

„În timp ce administrația Obama susține că luptă cu ISIS în Siria, ISIS se extinde de fapt în Salamieh, fără să fi avut de înfruntat nici măcar un raid aerian. Populația din Salamieh este amenințată de genocid, mai ales majoritatea ismaelită.”

Abu Ali, pseudonimul sub care un locuitor din Salamieh a preferat să-și ascundă identitatea, a declarat într-un email pentru The Daily Beast că operațiunile ISIS în zonă „s-au intensificat în ultima perioadă, ceea ce demonstrează expansiunea organizației și expansiunea operațiunilor sale militare, în vreme ce nu există semne de rezistență sau ale unui răspuns corespunzător din partea coaliției internaționale”.