O grupare de români A DAT LOVITURA: a stors O SUMĂ URIAŞĂ de la un MILIONAR ELVEŢIAN. Farmecele unei prostituate L-AU ZĂPĂCIT PE BOGĂTAŞ

O grupare de români A DAT LOVITURA: a stors O SUMĂ URIAŞĂ de la un MILIONAR ELVEŢIAN. Farmecele unei prostituate L-AU ZĂPĂCIT PE BOGĂTAŞ

Doi proxeneţi din Ploieşti au simţit că un milionar elveţian s-a îndrăgostit de una dintre prostituatele lor şi au profitat la maximum de situaţie.

Cu ajutorul unor acte medicale false, milionarul elveţian a fost indus în eroare şi a crezut că fiul prostituatei are nevoie de 300.000 de mii de euro pentru o intervenţie chirurgicală ce trebuie să-l scape de epilepsie, conform flux24.ro.

În ancheta procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Buzău, se arată cum femeia a fost forţată de proxeneţi să scoată şi mai mulţi bani de la milionarul elveţian, adică 600.000 de mii de euro.

După ce a refuzat, aceasta a fost torturată de proxenet cu o bâtă în care erau înfipte cuie. Milionarul simţise că este păcălit şi decisese să rupă legăturile cu femeia de care se îndrăgostise şi pe care o lua cu el inclusiv în anumite călătorii.

Trimisă la prostituţie în Salonic (Grecia), femeia a reuşit să scape de proxeneţi la 9 decembrie 2015, a revenit în România şi s-a adresat autorităţilor.

Procurorii DIICOT i-au reţinut pe proxeneţii Georgiana Sandu şi Constantin Vasile, dar şi pe Alexandru Iulian Sandu, fratele Georgianei. 

Ne puteți urmări și pe Google News