O femeie din Vaslui, despăgubită cu 20.000 de lei, după ce a fost rănită în timp unei călătorii cu autobuzul
- Alexandru Toader
- 4 februarie 2020, 17:54
O vasluiancă a primit daune de 20.000 de lei, după a fost rănită într-un accident atunci când se afla în autobuz, iar șoferul a frânat brusc. Din cauza rănilor, femeia a devenit dependentă de picături nazale.
Femeia și-a câștigat dreptul în instanță de a fi despăgubită, dar nu cu suma pe care a cerut-o inițial - 50.000 de lei. Accidentul în care a fost implicată a avut loc în mai 2016. Aceasta se afla într-un autobuz, în Vaslui, iar șoferul a frânat brusc pentru a da prioritate de trecere unui pieton.
În acel moment, femeia se afla pe scaun și, conform motivării „a fost proiectată în scaunul amplasat înaintea sa, lovindu-se cu fața de cadrul metalic al scaunului, suferind astfel leziuni care au necesitat un număr de 13-14 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”.
Din cauza impactului, vasluianca nu a mai putut purta ochelarii de vedere, fapt ce i-a creat probleme la serviciu. Aceasta a lipsit, apoi, o lună de la serviciu, devenind dependentă de picături nazale și se lupta și cu tulburări de concentrare. De asemenea, și soțul femeii a trebuit să își ia concediu pentru a avea grijă de ea și de familie.
S-a mai constat că șoferul avea în acel moment peste limit legală de viteză. În fața magistraților de la Judecătoria Vaslui, șoferul a susținut că „pretențiile reclamantei sunt nejustificate, aceasta urmărind o îmbogățire fără just temei, cu atât mai mult cu cât, în urma accidentului produs, a fost formulată și o plângere penală de către reclamantă, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, soluția organelor de urmărire penală fiind aceea de clasare”.