O emisiune de succes de la Antena 1 ar putea fi scoasă din grilă. Cine a luat decizia radicală

O emisiune de succes de la Antena 1 ar putea fi scoasă din grilă. Cine a luat decizia radicalăAntena 1. Sursa foto: Antena 1/ Facebook

Una dintre cele mai îndrăgite emisiuni de la Antena 1 ar putea fi scoasă din grila de programe, iar unul dintre motive ar fi pensionarea prezentatorului. Nici ceilalți protagoniști ai show-ului nu au dat de înțeles că sunt gata să reapară pe micile ecrane.

Filmările pentru emisiunea lui Nea Mărin, de la Antena 1, care trebuiau să fie deja finalizate, nu au început încă, iar unele surse au spus că show-ul ar putea fi scos din grila de programe.Principalii protagoniști, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu sunt încă în vacanță, iar Nea Marin a anunțat că urmează să se pensioneze.

O altă sursă a declarat că filmările au fost amânate din cauza emisiunii Monei Segall, „America Express”.„Mona Segall a fost plecată cu America Express. De aceea, filmările vor fi reluate în toamnă. Show-ul va continua, nu se pune problema scoaterii sale din grilă”, a declarat o sursă din trustul INTACT, pentru CANCAN.RO.

Câți bani câștigă Nea Mărin

Marin Barbu a debutat în lumea televiziunii la PRO TV, prezentând emisiunea „Serviți vă rog”. Cu toate astea, în 2014, salariile au fost reduse cu 45% la postul patronat de Adrian Sârbu, așa că multe vedete consacrate au plecat, printre care și Nea Mărin.

Sursa: arhiva EVZ

„În acest format, responsabilitatea pe care mi-o asum este una mare, e în joc viitorul unor familii, afacerile lor, de asta trebuie ca totul să meargă strună, așa că sper ca vedetele sa fie pregătite, pentru că le așteaptă vremuri grele. Pe de alta parte, și răsplata muncii lor va fi una pe măsura! Vreau ca după fiecare săptămână, pensiunea respectivă să poarte apoi amprenta lui Nea Marin”, spunea el în trecut.

Apoi, Nea Marin a semnat cu Antena 1 și a reușit să aducă audiența pe care o așteptai producătorii și șefii televiziunii.

„Nea Marin a confirmat pe deplin de când a venit la trustul Intact. Absolut toate emisiunile care i s-au dat pe mână au avut audiență, în plus, stilul său inconfundabil i-a atras foarte multe simpatii din partea telespectatorilor. Era normal ca prezentatorului să i se ofere noi contracte, firește, contra unor sume de bani piperate, în jur de 15.000 de euro”, spuneau în urmă cu mai mulți ani surse din Antena 1.

Ne puteți urmări și pe Google News