Corectitudinea politică lovește din nou.

Într-un articol halucinant publicat în cotidianul canadian The Globe and Mail, Catherine Roome, președinta și șefa direcției Technical Safety BC, o mare companie de inginerie care activează în Columbia Britanică, a anunțat că renunță la titlul de „șef” în semn de „respect față de populațiile băștinașe”.

În respectivul articol, Roome arată că, grație mișcării Black Lives Matter, a înțeles că „rasismul sistemic față de persoanele de culoare” este o realitate.

Drept urmare, ea a decis să scrie celor 450 de angajați pentru a-i face și pe aceștia să înțeleagă că rasismul, „profund înrădăcinat în societatea noastră, include și rasismul față de populațiile băștinașe – primii locuitori ai acestor pământuri”.

Patroana Technical Safety BC pomenește despre reacția „extrem de curajoasă” a unuia dintre colegii săi, care i-a atras atenția că Roome însăși face o greșeală folosind titulatura de „șefă”, deoarece acesta este un „cuvânt onorat și respectat în cultura primelor națiuni”, adică popoarele indiene din America de Nord.

„După o reflecție”, Roome a decis să-și „schimbe titulatura”, o decizie pe care a numit-o „importantă”, drept care a făcut apel ca toată lumea să „aibă în vedere importanța limbii și a titulaturilor pe care mulți le folosesc fără să gândească”.

„Originea titulaturii mele este una europeană, dar aceasta nu îmi dă dreptul să o folosesc”, explică Roome în profundul său articol.

„Sunt de multă vreme o apărătoare a drepturilor băștinașilor și o militantă pentru reconciliere. Totuși, mi-e rușine să o spun, nu mi-a venit niciodată în minte ideea că titulatura pe care o foloseam cu mândrie ar putea fi considerată lipsită de respect în contextul procesului de reconciliere pe care îl susțin”, și-a pus fosta șefă țărână în cap.

Cu atât mai mult cu cât se declară o înflăcărată „adeptă a limbajului incluziv”, motiv pentru care „le atrage atenția adesea persoanelor despre care apreciază că folosesc titulaturi depășite”.