Nu se glumea la Moscova cu sărbătoarea de 1 Mai

Nu se glumea la Moscova cu sărbătoarea de 1 Mai

Cum petreceau Corina Chiriac, Stela Enache și Anca Țurcașiu 1 Mai muncitoresc.

Când am sunat-o pe Corina Chiriac, artista se afla în drum spre Târgu Mureș, pentru un eveniment de 1 Mai. O însoțea Stela Enache. „Cred că tot tineretul de atunci era mobilizat la manifestație. După defilare, fiind bănățeancă, marea distracție era să mergem pe deal, la Reșița, unde puteam să cumpărăm cremvurști, iar băieții să bea bere”, și-a amintit Stela Enache. Artista care a interpretat melodia „Ani de liceu” își amintește și că „în 1974, am fost întrun turneu la Moscova și am fost obligați să mergem la parada militară. Participam la un concurs internațional, cu artiști din țările socialiste. Ne aflam în tribună și m-au trecut ape reci pe spate, când am realizat cât de serios era. Nimeni nu avea curajul să zâmbească”, a mai spus ea.

Și pentru Corina Chiriac, 1 Mai înseamnă defilare. „Când eram la începutul carierei, s-a organizat pe stadionul 23 August un spectacol. Era la început anilor 1970 și a fost pentru prima dată când am văzut o mare de oameni. Erau în jur de 10-15.000 de persoane. Am avut o stare de panică. Am mai văzut doar de câteva ori în viață atât de mulți spectatori”, a povestit cântăreața.

Odă pentru cabinetul 2

Adolescentă fiind, Anca Țurcașiu a participat defilarea de 1 Mai, dar și la „odele” aduse conducătorilor, difuzate la TV. „Am spus la televizor o poezie pentru Elena Ceaușescu. Aveam 17 ani și m-am dus forțată de cei din televiziune, deoarece eu deja cântam la tv și m-au amenințat că dacă nu mă duc să recit, în uniformă, o poezie pentru Elena Ceaușescu, nu voi mai apărea în emisiunile de divertisment”, a povestit artista.

Andrei Gheorghe a înghețat de 1 Mai

Pentru cunoscutul Andrei Gheorghe, distracția de 1 Mai din Vama Veche sau „băuta” de pe plajă nu sunt amuzante. „Fiind constănțean întotdeauna am privit cu relaxare, dacă nu chiar cu suspiciune vacanța de 1 Mai. O grămadă de tembeli din București vin și se îmbată în Vama Veche, vomită pe plajă și spun că s-au distrat bine. Până la urmă, de curiozitate, am plecat și eu din Capitală cu trenul și am înghețat alături de alți patru prieteni. Am ajuns într-o cameră, unde ne-am dat drumul la reșou pentru trei zile, ca să nu murim de frig. După ce am băut, m-am întors discret, bine mersi, în București”, a povestit, amuzat, realizatorul.