Zilele trecute, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor și a Holocaustului. Prin această lege, începând cu anul școlar 2023-2024, se prevede introducerea disciplinei școlare „Istoria Evreilor. Holocaustul” în planurile-cadru ale învățământului liceal și profesional. Cum era de așteptat, vestea a generat tot soiul de reacții care au acoperit toate clapele gamei, de la aprobare până la celălalt capăt, cel al dezacordului. Cele mai multe opinii au fost însă cele raționale, iar aici le-aș cita pe cele ale jurnaliștilor Victor Ciutacu și Dan Andronic, de departe cele mai raționale.

Numitorul comun al punctelor de vedere emise de cei doi jurnaliști este că, fără discuție, „Holocaustul e o perioadă neagră a istoriei universale (nu un episod minor, cum a gafat Claudiu Târziu) și trebuie studiat în școli. La Istorie, materie care există de când lumea în toate programele școlare. Nu trebuie inventată o materie suplimentară pentru asta.  […] dacă își vor perpetua tipul ăsta de atitudine dominatoare, (n.m. evreii) nu vor fi niciodată iubiți. Temuți, da, respectați, poate, îndrăgiți, din păcate, niciodată.” (V. Ciutacu), „Istoria Holocaustului merită studiată. Pentru a înțelege ce înseamnă cruzimea ca politică de stat. […] aș lărgi tematica cu toate ororile Istoriei: exterminarea amerindienilor, a țiganilor, a armenilor, a tuturor minorităților devenite ținte pentru lăcomie, bigotism, rasism.” (D. Andronic)

De acord total cu cei doi colegi, dar aș adăugă și punctul meu de vedere cu privire la eficiența reală a unui demers care să-i așeze pe școlari în fața unor realități istorice din care să desprindă concluzii de real folos.

Aflat în pușcărie pentru tentativă de lovitură de stat, „Puciul de la berărie”, Adolf Hitler a scris o carte. Cel puțin titlul este știut de mai toată lumea: „Mein Kampf”(lb. rom. Lupta mea). Așa cum declară și în titlu, în carte Hitler povestește în două volume apărute în 1925 și 1926 pe lângă cine este, de unde vine, cum și ce l-a format, mai ales ce-l mână pe el în luptă.

La început, cartea a trecut nebăgată în seamă de publicul german. Pe măsură ce Hitler pășea hotărât, încălțat în cizme militare, pe treptele puterii, devenea cunoscută și lucrarea sa. Ușor-ușor, a devenit un bestseller în Germania anilor `30. Până în 1939, Adolf Hitler a vândut 5,2 milioane de exemplare în unsprezece limbi.

Nu se poate spune, deci, că Adolf Hitler și-a ascuns intențiile. În privința evreilor, căci despre asta discutăm, ele au fost mai mult decât clare: exterminarea! Să vedem câteva citate în aceste sens: „Naționalizarea maselor noastre va reuși numai atunci când, în afară de toată lupta pozitivă pentru sufletul poporului nostru, otrăvitorii lor internaționali(n.m. evreii) vor fi exterminați.” Altul: „Rezultatul este că într-o zi unui asemenea popor(n.m poporul evreu) existența pe pământ îi va fi luată cu forța. Căci omul nu poate sfida decât un anumit timp legea eternă a perpetuării speciei și, mai devreme sau mai târziu, vine revanșa. O rasă mai puternică va alunga rasele slabe, căci iureșul final către viață va distruge obstacolele ridicole ale unei pretinse omenii individualiste, pentru a lăsa loc omeniei conforme cu natura, care îi nimicește pe cei slabi ca să le dea locul celor puternici”. De fapt, în toate cele 500 de pagini ale lui „Mein Kampf” este vorba doar despre cum trebuie să dispară evreii, ca să nu-i mai încurce pe germani. Dar nu numai evreii trebuiau să dispară, ci absolut toți cei care nu corespundeau standardelor lui Adolf Hitler: „Cine nu este sănătos, fizic și moral, și în consecință nu are valoare din punct de vedere social, nu trebuie să-și perpetueze bolile în trupul copiilor săi”.

Așadar, Adolf Hitler și-a făcut cunoscute intențiile izvorâte din ura sa față de evrei, pe care-i percepea drept cea mai mare amenințare la adresa germanilor, una care nu poate fi înlăturată decât prin exterminare, cu mult înainte de a ajunge la putere. Opt ani mai târziu de la publicarea crezului său criminal, genocidar, în 1934, unei astfel de creaturi, germanii i-au dat puterea absolută pe mână. La 19 august 1934, în urma unui referendum național, 38.4 milioane de cetățeni germani, adică peste 88% din populația cu drept de vot, au fost de acord ca „toate puterile de președinte al Reich-ului să fie transmise cancelarului Adolf Hitler”, adică, să devină dictator absolut.

Dar Adolf Hitler nu și-a devoalat planurile criminale doar în „Mein Kampf”, ci a făcut-o chiar și în presa evreiască. Iată ce i-a declarat jurnalistului Max Fraenkel, într-un interviu publicat la începutul anului 1931 în săptămânalul „The Jewish Criterion”:

„Chiar vreau să scap de acei evrei care, de la război încoace, ne-au invadat țara dinspre Europa de Est și ne-au slăbit morala prin speculații nebunești, care sunt lipsiți de patriotism și care au adunat averi din catastrofa noastră națională. În ceea ce-i privește pe restul, nu vreau decât să le limitez influența promulgând interdicții legale împotriva participării lor în guvern și eliminând din viața publică neevrei care se comportă ca niște marionete ale capitalului evreiesc.”

De aici, de la spusele sale lipsite de orice echivoc, până la materializarea lor, Hitler nu a mai avut decât un pas. L-a făcut la sfârșitul anului 1941, atunci când, la o întrunire a Partidului Nazist și a liderilor regionali ai partidului, a anunțat planul de exterminare a evreilor, de stârpire a rasei evreiești. Heinrich Himmler, șeful SS și al poliției germane, Joseph Goebbels, ministrul Propagandei, Martin Bormann, secretar personal al lui Hitler, Hans Frank, guvernator general al Poloniei ocupate și alți înalți conducători ai partidului au fost puși la curent cu sarcina pe care o vor avea de îndeplinit. Ea s-a numit „Soluția finală a problemei evreiești în Europa”. Hitler nu mai avea nevoie de evrei ca ostatici cu care SUA să fie ținute în neutralitate, pentru că declarase deja război Statelor Unite. „Soluția finală” conținea planul germano-nazist de executare a genocidului sistematic împotriva evreilor europeni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Urma să se treacă la executarea a ceea ce avea să se numească „Holocaust”, adică la materializarea practică a ceea ce Adolf Hitler anunțase că va face cu mult timp înainte ca poporul german să-i acorde posibilitatea prin referendum.

Este limpede, cea mai mare parte a cetățenilor germani, peste 88% dintre cei cu drept de vot,  și-au regăsit năzuințele în programul pe care Hitler l-a anunțat încă din 1926, de când a publicat Mein Kampf. Nu toți or fi citit cu atenție, sau nu toți or fi înțeles ceea ce au citit. Mulți însă, cu siguranță au știut și au fost de acord, au așteptat să se întâmple. Și s-a întâmplat: 6 milioane de evrei au fost exterminați. Copii, femei, bărbați, tineri și bătrâni, au pierit din singura vină, vorba prozatorului Marin Preda, că s-au născut din pântece de mame evreice. Cutremurător este foarte puțin spus!

Și mai limpede, așa ceva s-a putut întâmpla, nu pentru că elevii germani de la începutul secolului XX nu au studiat materia Istoria Armenilor. Genocidul Armean. S-a putut întâmpla, nu pentru că aceiași școlari germani nu au aflat cum în decurs de 8 ani, între 1915 și 1923, guvernul turc a ucis 1,3 milioane de armeni, adică două treimi din două milioane, numărul trăitorilor de această etnie de pe cuprinsul Turciei. S-a putu întâmpla, pentru că nu au știut, nu au fost învățați să lupte cu pornirea din om, din cei mai mulți dintre noi, aceea care a dat naștere adagiului latin „Homo homini lupus est” (Omul este lup pentru om), zicere care spune că natura umană este cauza tuturor atrocităților pe care omul este capabil să le comită împotriva semenilor săi.

Natură umană care umplea arenele Colosseum-ului, să vadă cum gladiatorii cad răpuși în arenă, care scotea mulțimile în stradă, în Evul Mediu, ca să tipe de bucurie și să-i scuipe pe condamnații aflați în drum spre eșafod, sau pe foștii mei colegi de la Evenimentul Zilei să aplaude și să ovaționeze, atunci când pe plasmele din redacție erau transmise imagini cu arestați ieșind în lanțuri de la DNA.

La vremea lui, Hitler a fost aplaudat și adulat. La fel, Stalin, la fel, Mao, la fel, Pol Pot, cu ale lor zeci și sute de milioane de victime, la fel, toți criminalii care poartă numele de „personalități în Istorie”, când ei nu au fost și nu sunt de fapt decât niște psihopați ucigași. Cei care i-au adulat și însoțit în crime au fost și ei tot niște victime, în aceeași măsură în care și călăul este victima propriei sale decăderi din condiția umană zis superioară. Au ales să fie, așa cum spune adagiul citat, în loc de Oameni, lupi pentru semenii lor.

De aceea eu nu cred că studierea Holocaustului, ca materie de sine stătătoare, este soluția pentru o lume mai bună, ci educarea copiilor în spiritul marilor valori umaniste, expuse în antiteză cu secvențele tuturor marilor atrocități care au ținut strâns de mână întreaga Istorie a Lumii. Printre care, desigur, și Holocaustul, dar alături de toate marile crime prin care oamenii au decimat oameni. Asta cred eu că este important: Omenirea să înțeleagă cum să alunge diavolul din natura ei. Materia care ar trebui studiată în școli, an de an, ar trebuia să fie „Istoria Răului și alungarea lui din Natura Umană”.