Nu mai ai voie la plimbare cu câinele pe stradă. Ți-l confiscă și îl ucid

Nu mai ai voie la plimbare cu câinele pe stradă. Ți-l confiscă și îl ucid

Măsură extremă într-o regiune din China, acolo unde chinezilor nu le mai este permis să-și scoată câinii la plimbare. Celor prinși le vor fi confiscate animalele, care ajung să fie ucise. 

Într-un județ din provincia Yunnan a Chinei, o măsură extremă interzice rezidenților să-și plimbe câinii în public, începând cu 20 noiembrie. Animalele oricui a fost prins pe stradă de trei ori vor fi confiscate și ucise. Potrivit prerogativei, autoritățile locale ar urma să dea două avertismente, iar a treia oară va confisca patrupedele, scrie BBC.

Măsura, criticată aspru pe internet

Măsura a stârnit indignare pe rețelele sociale, unde s-a cerut anularea acestei politici. Oficialii locali au transmis că "vor regândi" restricția și spun că aceasta a fost luată pentru a proteja localnicii, deoarece în ultima perioadă au existat incidente în care animalele de companie au atacat oameni pe stradă.

„Acestea sunt politici necivilizate, este o măsură extremă să omori un animale”, este doar una dintre criticile apărute pe rețelele sociale.

Circulara emisă la 13 noiembrie îi obligă pe proprietarii de animale de companie să își păstreze câinii în permanență în interiorul locuințelor. De asemenea, măsura ar avea drept scop educarea cetățenilor pentru a-și crește animalele de companie în mod civilizat.

Dacă încalci regula îți confiscă animalul

Doctorul Jaipal Singh Gill, director executiv al Societății pentru prevenirea cruzimii față de animale din Singapore, a declarat că închiderea permanentă a câinilor în interior poate fi „în detrimentul bunăstării animalului”.

„În loc să interzică plimbarea câinilor, ar trebui educarea proprietarilor de animale de companie cu privire la îngrijirea responsabilă a animalelor de companie. De exemplu, toți cei care dețin animale să-i țină în lesă în orice moment”, a mai spus medicul veterinar.

În conformitate cu noua măsură impusă, proprietarii de animale de companie care sunt prinși plimbându-și câinii în public vor primi un avertisment în primă instanță. Dacă vor fi prinși din nou, vor fi amendați cu sume între 50 de yuani (aproximativ 7 dolari - n.r.) și 200 de yuani. O a treia încălcare va duce la confiscarea și uciderea animalelor de companie de către autoritățile locale.

Ne puteți urmări și pe Google News