Nu doar SUA au nevoie de resursele critice ale Ucrainei

Nu doar SUA au nevoie de resursele critice ale UcraineiUcraina, Sursa David Peterson , Pixabay

Uniunea Europeană le-a propus autorităților ucrainene să semneze un acord referitor la mineralele utile ale țării. Respectiva variantă a fost adusă la Kiev de comisarul european pentru strategia industrială, Stéphane Séjourné. În același timp, secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat că în viitorul apropiat la Washington este așteptat să sosească președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, ca să semneze acordul referitor la resursele ucrainene. În același timp, experții din capitala ucraineană au afirmat că presupusul acord cu SUA este un acord feudal și tâlhăresc.

Oficialilor ucraineni li s-a propus să semneze cu UE un acord privind mineralele de importanță deosebită ale Ucrainei. Varianta corespunzătoare a adus-o la Kiev, pe 24 februarie, comisarul european pentru strategia industrială, Stéphane Séjourné, au informat marți mass-media ucrainene.

După cum a afirmat Séjourné, Ucraina ar putea pune la dispoziția țărilor europene, în cadrul unui parteneriat reciproc avantajos, 21 din cele 30 de materiale de importanță deosebită, de care acestea au nevoie în cadrul parteneriatului reciproc avantajos. "Nu vom cere niciodată un acord care nu este reciproc avantajos", a dat asigurări comisarul european.

Nu doar SUA e cu ochii pe resursele Ucrainei

În această privință, jurnaliștii de la Kiev au reamintit, de asemenea, de declarația făcută în ajun de președintele Consiliului European, António Costa, referitoare la faptul că statele membre ale Uniunii Europene nu-i vor cere Ucrainei niciun fel de minerale utile în schimbul ajutorului acordat. Deși, comentând pregătirea, împreună cu SUA, a acordulului referitor la pământurile rare, Costa a remarcat, totodată, că, fiind o țară suverană, Ucraina are dreptul să-și gestioneze teritoriul și să poarte negocieri la nivel internațional.

Cu toate acestea, termenul "negocieri" se potrivește foarte puțin pentru povestea referitoare la modul în care Washingtonul a forțat Kievul să recurgă la înțelegerea referitoare la crearea unui  fond pentru reconstrucția Ucrainei, care să fie controlat exclusiv de Statele Unite, fond în care se preconizează să fie direcționate veniturile provenite, între altele, din exploatarea zăcămintelor  locale și din activitatea portuară - ca plată a datoriei ucrainene și pentru ajutorul militar, acordat de Washington în valoare ba de 500 de miliarde de dolari, ba de 100 de miliarde de dolari.

Ce a spus Zelenski

De remarcat faptul că, încă la o conferință de presă ținută duminica trecută, președintele Zelenski a declarat că nu recunoaște nici 500 de miliarde, nici 100 de miliarde de dolari sub forma datoriei Kievului, deoarece ajutorul primit de la administrația americană anterioară, condusă de președintele de la acea vreme Joseph Biden, a fost acordat în principal sub formă de granturi nerambursabile. Lucru pe care l-a confirmat, fiindcă veni vorba, și actualul președinte al SUA, Donald Trump, care l-a acuzat pe predecesorul său că a acordat Ucrainei granturi nerambursabile.

Cu toate acestea, președintele Zelenski refuzase încă de pe 12 februarie să semneze acordul privind asigurarea accesului părții americane la metalele rare ucrainene, acord ce fusese adus la Kiev de ministrul de finanțe al Statelor Unite, fapt din cauza căruia Washingtonul și-a exprimat în mod deschis supărarea. Pe 24 februarie, viceprim-ministrul pentru problemele integrări europene al Ucrainei, Olga Stefanișina, a informat pe rețelele de socializare că negocierile între echipele de la Kiev și de la Washington în legătură cu acordul referitor mineralele "a ajuns în stadiul final și s-a convenit asupra tuturor detaliilor cheie". "Sperăm ca liderii Statelor Unite și Ucrainei să-l semneze și să-l aprobe cât se poate mai repede la Washington, pentru a ne demonstra devotamentul pentru următoarele decenii", a scris Stefanișina.

Întâlnire între cei doi lideri

La rândul său, secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, a comunicat jurnaliștilor că în viitorul apropiat este prevăzută o întâlnire între președinții american și ucrainean, la care se preconizează să fie semnat acordul referitor la mineralele utile ucrainene. După cum a subliniat Leavitt, Trump așteaptă ca Zelenski să facă acest "pas corect", ținând cont de sprijinul acordat de americani. Deoarece fără el Ucraina nu ar mai exista ca stat, a explicat secretarul de presă al președintelui SUA.

Cu toate că în documentul amintit, după cum a precizat economistul și analistul financiar de la Kiev Aleksei Kușci într-un articol publicat marți, Washingtonul a decis să prevadă rambursarea întregului ajutoar acordat în trecut și pe viitor, inclusiv livrările chiar și ale armamentelor care urmau să fie casate. Însă nu va fi vorba de vânzarea drepturilor asupra subsolului - formal, resursele naturale vor rămâne în proprietatea convențională a poporului Ucrainei. Însă dacă până acum profitul din utilizarea acestora îl primeau grupurile financiar-industriale particulare ale oligarhilor locali, acum situația va trece sub controlul Statelor Unite. "SUA vor avea 'dreptul la prima noapte', la fel ca feudalii din Evul Mediu - ele vor putea interzice valorificarea anumitor resurse, vânzarea acestora unei terțe părți și vor avea dreptul să-și însușească primii aceste resurse", a rezumat Aleksei Kușci.

Presiuni pe oficialii de la Kiev

Iar în aceeași zi fostul ministru al economiei Ucrainei, Timofei Milovanov, a remarcat pentru mass-media că SUA grăbesc Kievul să semneze amintitul document pentru ca autoritățile ucrainene să nu aibă timp să vadă condițiile "acordului american privind dezvoltarea economică" cu Rusia. Și nu este exclus ca după aceea, după încercările de dezmembrare a Ucrainei, "proaspeții aliați să meargă mai departe, cel puțin în Europa de Est", a avertizat Milovanov.

De fapt, după cum a arătat pentru Nezavisimaia Gazeta, Igor Iușkov, analist principal în cadrul Fundației naționale pentru securitate energetică și în cadrul Universității de pe lângă Guvernul Federației Ruse, acum are loc un anumit joc, în cadrul căruia președintele Trump arată auditoriului intern că recuperează banii americani. El promite că va obține de la Kiev totul până la un dolar, pentru ca din nerentabil, proiectul ucrainean să devină profitabil.

Volodimir Zelenski

Volodimir Zelenski. Sursa foto: x.com

Din acest motiv sunt cerute sume mari. În același timp, chiar autoritățile ucrainene au încercat să atragă Statele Unite într-o astfel de înțelegere, afirmând că Ucraina are o mulțime de minerale utile și din acest motiv trebuie să continue să o sprijine. Pentru ca, în cazul victoriei Ucrainei, Statele Unite să fie recompensate cu posibilitatea de a explota în continuare pământurile rare. Deși, în realitate, Ucraina nu are zăcăminte însemnate de pământuri rare. Iar povestea despre cel mai mare zăcământ de litiu din localitatea Șevcenko a fost inventat, probabil, tot de Kiev. Astfel de concluzii sunt confirmate și de rapoartele Servicului Geologic al SUA, în care nu sunt menționate deloc astfel de zăcăminte ucrainene, a arătat Iușkov.

Joc tare făcut de Casa Albă

Din acest motiv, a continuat expertul, după ce au înțeles situația, reprezentanții Washingtonului au înăsprit condițiile, prevăzând nu numai includerea în fond a veniturilor provenite din exploatarea tuturor mineralelor utile din Ucraina, ci și din funcționarea obiectivelor energetice și de infrastructură ale acesteia, cum ar fi porturile. Ca răspuns, reprezentanții Kievului au încercat să se distanțeze de varianta jafului pe față, pentru a pune bazele obținerii investiției. Însă, mai mult de atât, au intenționat să îi confrunte pe americani cu europenii, care acționează în mod clar cu ochii pe Washington.

"Kievul încearcă să creeze iluzia luptei pentru bogățiile nemăsurate ale Ucrainei. Dar SUA sunt un jucător prea puternic. Este clar că în cele din urmă va exista o înțelegere, problema este în ce condiții", a explicat analistul. În vreme ce pentru Rusia, potrivit expresiei sale, este important ca Ucraina să nu devină un loc din direcția căruia va veni pentru ea o amenințare militară. Iar Moscova nu s-a împotrivit ca businessul american particular să intre pe piață nici chiar atunci când autoritățile ucrainene au permis vânzarea de terenuri și o parte semnificativă a acestora a ajuns sub controlul holdingurilor agricole din SUA.

Și Moscova are de câștigat

Dimpotrivă, președintele Rusiei reamintește astăzi că partea ucraineană nu are rezerve reale de pământuri rare, spre deosebire de Rusia, unde investitorii străini sunt, de asemenea, invitați să investească. Pesemne Moscova se așteaptă ca, odată cu sosirea investițiilor, va putea să soluționeze și problemele legate de anularea sancțiunilor antirusești și recunoașterea noilor regiuni ale Federației Ruse, a presupus analistul principal din cadrul Fondului național pentru securitate energetică.

Trebuie ținut cont, de asemenea, și de faptul că Statele Unite, după ce obțin controlul asupra unor  resurse și teritorii concrete din statul ucrainean, pe viitor nu vor renunța la el. Ceea ce în perspectivă, ținând cont de posibila utilizare a companiilor militare private pentru protejarea resursele de business americane, poate determina și creșterea riscurilor militare.

sursa: RADOR / ng.ru