Opinii EVZ
Noul Concept rus al Politicii Externe: iluzia superputerii, combaterea Occidentului și prudență în fața noului Președinte American Donald Trump |PULSUL PLANETEI
Președintele Vladimir Putin a semnat noul concept de politică externă al Rusiei. Este cel de-al patrulea asemenea document emis de Rusia, iar din analizele generale, atât cele din 2000 (înainte de 11 septembrie), din 2008(o lună înainte de războiul ruso- georgian) cât și cel din 2013(înainte de anexarea Crimeii și agresiunea militară din Estul Ucrainei) s-au arătat depășite în mai puțin de an.
Aceleași premise se păstrează și în actualul document, având în vedere că documentul presupunea victoria lui Hillary Clinton în alegerile prezidențiale din SUA, iar victoria a fost repurtată de Donald Trump.
Există un nivel sensibil al corecției de ultimă oră a actualului Concept de Politică Externă, cel mai probabil ca urmare a fazelor sale de aprobare la MAE rus, Consiliul national de Securitate și Președintele Putin. Această corecție subliniază o prudență relevantă în raport cu noul președinte al SUA, pe care o regăsim și în discursul lui Vladimir Putin despre starea națiunii și, cel mai probabil, o vom regăsi în conferința anuală de presă a Președintelui Putin, 21-22 decembrie. E vorba despre tentația nuanțării și diminuării criticilor în speranța unei abordări diferite de Donald Trump a relațiilor bilaterale.
Această abordare prudentă nu a reușit însă să estompeze trăsăturile generale contondente ale relației Rusiei cu Occidentul, deja diferite față de poziția din 2013. Dacă atunci Rusia se integra în comunitatea globală și se considera parte a Europei, de aceată data cele două componente au dispărut și a rămas doar trăsătura confruntațională a relației: SUA este amenințare la adresa securității naționale a Rusiei – pentru prima data de la încheierea războiului rece, în linie cu doctrina militară; prin tentativa de a limita Rusia, UE și SUA subminează stabilitatea regională și globală; iar „expansiunea geopolitică” a UE este criticată cu larghețe.
În schimb, conceptul de politică externă vine să vorbească despre restaurarea Rusiei ca superputere „consolidarea poziției Rusiei ca unul dintre cele mai influente centre de putere ale lumii moderne” care își dorește „întărirea factorului de forță la nivelul relațiilor internaționale”, adică utilizarea forței militare. Iluzia de superputere și excepționalismul rus promovat de către Concepția de politică externă traduc, de fapt, credința Rusiei că utilizarea forței militare o poate face să iasă din izolare și să oblige întreaga lume să-i accepte pretențiile, reușind astfel să-și impună politicile, viziunea și interesele pe arena globală. În plus, Kremlinul încearcă să-și prezinte intervenția militară din Siria ca să sugereze că lumea fără Rusia nu poate rezolva această criză.
Conceptul de politică externă din acest an, prin partea nenuanțată politic după alegerea lui Trump ca președinte al SUA, ci rezultat al evaluărilor tehnice, este, în fapt, o adevărată doctrină a războiului rece, plasând din nou Rusia și Occidentul în antiteză, ba chiar pe poziția dușmanului absolut. Chiar și recursul la multipolarism nu e altceva decât o acoperire a dorinței de a atinge postura de bipolarism cu SUA și reluarea afacerilor prin negociere cu SUA, o negociere musculoasă, agrementată de amenințări constante de recurs la arma nucleară.
Kremlinul dă vina constantă pe Occident și pretinsa sa expansiune, pledând pentru sfere de influență și suveranitate limitată de propriile interese în spațiul postsovietic, în caz contrar anunțând iminența războiului. Însă în nici un punct nu gândește soluția în termenii principiilor actuale ale respectării suveranității, integrității teritoriale și independenței statelor, și că problemele sale pot fi soluționate prin reducerea substanțială a nivelului său de ambiție și încetarea expansiunii militare, inclusiv a formelor alternative de refacere prin forță a Uniunii Societice. În caz contrar prăbușirea din rațiuni economice a statului este iminentă.
Documentul reafirmă prevederile doctrinare din 2013, din același concept, relativ la soft powerul bun al Rusiei contra celui rău al Occidentului, mutând însă discuția la nivelul războiului informațional. Unul dintre cele mai importante obiective ale politicii externe ruse este „întărirea poziției mass mediei rusa în spațiul informațional global”. În Europa, politica de divizare transatlantică și cea de divizare internă e prezentă, chiar și în nominalizarea statelor partenere-Italia, Franța, Germania,Spania, nu Marea Britanie, Olanda sau Finlanda, ultima fiind ștearsă și din discuția privind relația cu statele nordice. În rest se mențin referințele propagandistice și mincinoase la respectarea cu bună credință a obligațiilor internaționale, sau cele contradictorii: opoziția față de naționalismul agresiv dar susținerea ca prioritate absolută a conceptului Lumii Ruse.
Recomandările noastre
