Noul Cod Silvic a fost adoptat de Camera Deputaţilor. Ce spune Mircea Fechet

Noul Cod Silvic a fost adoptat de Camera Deputaţilor. Ce spune Mircea FechetCamera Deputaților. Sursa foto: Facebook / Parlamentul României

Noul Cod Silvic a fost adoptat. Plenul Camerei Deputaţilor a votat, marţi, cu 245 de voturi „pentru”, 2 voturi „împotrivă” şi 6 abţineri, noul Cod Silvic, care stabileşte cadrul legal pentru lupta digitalizată cu tăierile ilegale de pădure, reglementează sistemul de sancţiuni penale şi regimul măsurilor asiguratorii şi confiscarea materialelor lemnoase şi introduce noi infracţiuni silvice, precum falsificarea datelor informatice de natură silvică şi falsul în declaraţiile informatice, care vor fi pedepsite cu 1 până la 5 ani de închisoare.

Noul Cod Silvic a fost adoptat

Noua lege înfiinţează Registrul Forestier Naţional pentru evidenţa exploataţiilor forestiere, în care vor fi incluşi toţi proprietarii de pădure din România iar accesul în pădurile României este liber şi nerestricţionat. Camera Deputaţilor este for decizional, astfel că proiectul merge la promulgare.

Transilvania

Transilvania. Sursa foto: dreamstime.com

Un nou început în gestionarea pădurilor

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a spus că această lege marchează un nou început în gestionarea pădurilor din ţara noastră. El a mai declarat că această lege merită din plin să fie în procedură de urgență.

”E o lege care merită din plin să fie în procedură de urgenţă. Nu doar pentru că este, că reprezintă un jalon important în PNRR, ci pentru că timpul nu mai are răbdare cu pădurile din România, pentru care avem nevoie de reglementări clare şi actuale.

Astăzi nu vorbim doar despre lemn, ci vorbim despre importanţa pădurii pentru fiecare dintre noi, ca mediu de relaxare şi de deconectare de la stresul cotidian, ca aliat de încredere în lupta împotriva schimbărilor climatice. Nu vorbim doar despre industria lemnului, ci despre un sector economic care a ajuns la 3,5% din PIB, având un aport important în balanţa comercială a României”, a precizat Fechet.

Mircea Fechet

Mircea Fechet. Sursa foto: Facebook

Multe gospodării n-ar supraviețui fără foc

Fechet a mai spus că România este una dintre puţinele ţări din Europa cu păduri în care nu a călcat niciodată picior de om şi avem în acelaşi timp 3,5 milioane de gospodării care n-ar supravieţui iarna fără lemn de foc.

”Depindem aşadar cu toţii de resursele pe care ni le oferă pădurile noastre, ceea ce ne obligă să fim responsabili şi să ne gândim în continuare la relaţia pe termen lung pe care o avem cu pădurea. Noul Cod Silvic răspunde celor trei perspective, respectiv ceea de conservare a pădurilor româneşti, a economiei şi a vieţii. Pentru toate acestea există un răspuns în codul Silvic.

Aş menţiona doar că, în sfârşit, scrie foarte clar în lege, că accesul în pădurile României este liber şi nerestricţionat. În sfârşit, confiscăm dubiţele şi camioanele care transportă lemn fără acte. În sfârşit, eliminăm situaţiile de conflict de interese în rândul celor care lucrează în codul Silvic. Şi, în sfârşit, vom reuşi să împădurim terenurile care au fost despădurite şi abandonate de proprietari”, a mai spus Fechet.