NOUA ZEELANDĂ: 13 persoane au scăpat cu viaţă, după ce au sărit cu PARAȘUTA dintr-un avion ce pierdea altitudine
- Simona Mătieș
- 7 ianuarie 2015, 11:20
Treisprezece persoane - şase pasageri, plus şapte membri ai echipajului - aflate la bordul unui avion al companiei Skydive Taupo au scăpat cu viaţă, azi, sărind cu paraşuta exact cu câteva clipe înaintea prăbuşirii aparatului de zbor într-un lac.
Avionul a început să aibă probleme grave la unul dintre motoare la scurt timp după decolare, când aparatul de zbor se afla deasupra lacului Taupo (în nordul Noii Zeelande).
Odată ce a devenit clar că avionul pierde altitudine, iar controlul asupra acestuia nu poate fi restabilit, însoţitorii de bord au distribuit paraşute tuturor. A trebuit să sară în tandem: un membru al echipajului şi un pasager.
Se pare că zborul cu paraşuta nu a constituit o problemă, având în vedere că aparatul de zbor aparţinea unei companii implicate în organizarea competiţiilor de paraşutism, scrie Sun Herald, citat de 9tv.co.il, potrivit Agerpres.
Potrivit unui martor, între saltul cu paraşuta şi prăbuşirea avionului nu s-au scurs mai mult de 15 secunde.
Pilotul a fost ultimul care a părăsit avionul, când până la pământul mai erau doar 300 de metri. El s-a ales cu zgârieturi, aterizând în tufişuri, conform unor ziare locale. Alte media au relatat că pilotul 'a aterizat în lac' şi a trecut mult timp până a ajuns la mal.
Epava avionului se află acum la o adâncime de 3,5 metri în lac, conform unor surse ale poliţiei locale. Toţi supravieţuitorii au trecut deja un examen medical şi la niciunul dintre ei nu s-au descoperit leziuni grave.
Prăbuşirea avionului şi salvarea ocupanţilor acestuia s-au derulat sub privirile mai multor sute de turişti, care îşi petreceau timpul pe malul lacului, aici fiind situată o staţiune populară în această perioadă a anului.
Faptul că nimeni nu a murit în acest accident este un adevărat miracol, a declarat un reprezentant al Autorităţii pentru Aviaţie Civilă din Noua Zeelandă.