Utilizatorii WhatsApp se vor confrunta în perioada următoare cu memento-uri „persistente” înainte de a pierde în cele din urmă capacitatea de a trimite mesaje sau de a efectua apeluri. Actualizarea va permite companiilor – în special cele de pe Facebook – să comunice mai ușor cu utilizatorii WhatsApp.

Utilizatorii WhatsApp au la dispoziţie câteva săptămâni pentru a accepta politica de confidenţialitate a aplicaţiei şi „Termenii şi Condiţiile”, ambele actualizate în decursul ultimelor luni, care presupun partajarea datelor cu Facebook, în caz contrar se va restricționa accesul la unele dintre funcţiile-cheie ale platformei.

Facebook spune că nu va șterge conturile WhatsApp dacă utilizatorii nu acceptă actualizarea

Şi totuşi, oficialii Facebook spun: „Continuăm să le reamintim celor care nu au avut șansa de a face acest lucru să revizuiască și să accepte noii termeni.

Potrivit newstalk, noii termeni s-au confruntat cu opoziția unor regulatori de date din Europa. Mai precis, autoritățile de reglementare din Hamburg, Germania, la începutul acestei săptămâni au ordonat Facebook – ale cărui operațiuni europene au sediul în Irlanda – să oprească prelucrarea datelor personale de pe WhatsApp.

Cu noii termeni ar însemna că WhatsApp va avea „puteri extinse de a transfera date către Facebook”

Anul trecut, foarte mulți oameni  au trecut la alte aplicații de mesagerie, cum ar fi Signal, pe fondul modificărilor la termenii serviciilor WhatsApp la nivel internațional. Europa nu este afectată de unele dintre modificările mai semnificative, deoarece regulile GDPR restricționează partajarea datelor între Facebook și WhatsApp.

„De la confuzia iniţială din jurul anunţării noii politici de confidențialitate, WhatsApp s-a străduit să atenueze preocupările utilizatorilor cu privire la ce tip de date ar împărtăşi cu alte companii deţinute de Facebook. Cu toate acestea, chiar şi după asigurările sale că actualizarea a fost orientată către companii şi că mesajele şi apelurile utilizatorilor vor rămâne private şi sigure, au existat rapoarte despre utilizatorii care au renunţat la WhatsApp în favoarea platformelor concurente.

Într-adevăr, politica nu are nicio implicaţie pentru confidenţialitatea conversaţiilor utilizatorilor – acestea rămân criptate de la un capăt la altul şi nici WhatsApp, nici Facebook nu vor putea vizualiza conţinutul mesajelor, nu vor asculta apelurile utilizatorilor sau vor păstra jurnalele pentru a vedea cu cine interacţionează utilizatorii”, susţin specialiștii.