Noi estimări INS pentru economie. Prețurile ar urma să crească în toamnă
- Iulia Moise
- 28 septembrie 2026, 11:17
preturi / sursa foto: arhiva EvZ
Managerii din principalele sectoare economice estimează o relativă stabilitate a activității în perioada septembrie-noiembrie 2026, însă anticipează creșteri de prețuri în industria prelucrătoare, construcții și comerțul cu amănuntul, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
Cele mai importante diferențe apar pe piața muncii. În comerțul cu amănuntul, angajatorii prevăd o creștere moderată a numărului de salariați, în timp ce industria prelucrătoare ar urma să înregistreze o scădere moderată.
Datele provin din ancheta de conjunctură realizată de INS în rândul managerilor.
Industria prelucrătoare: producție stabilă, dar mai puțini angajați
Pentru următoarele trei luni, managerii din industria prelucrătoare estimează o relativă stabilitate a volumului producției. Soldul conjunctural este de -1%, ceea ce indică un echilibru între răspunsurile privind creșterea și cele privind scăderea activității.
În ceea ce privește numărul de salariați, estimările sunt mai puțin favorabile. Managerii anticipează o scădere moderată, indicatorul ajungând la un sold conjunctural de -6%.
În același timp, presiunile asupra prețurilor sunt de așteptat să continue. Prețurile produselor industriale sunt estimate să crească, soldul conjunctural fiind de +21%.
Construcțiile: prețurile lucrărilor, pe o traiectorie ascendentă
În sectorul construcțiilor, managerii estimează, de asemenea, o relativă stabilitate a activității în perioada septembrie-noiembrie. Soldul conjunctural privind volumul producției este de -5%.
Perspectivele privind ocuparea forței de muncă sunt aproape de stabilitate. Numărul salariaților este estimat la un sold conjunctural de -1%, ceea ce indică modificări reduse în următoarele trei luni.
Cea mai importantă evoluție anticipată în acest sector este cea a prețurilor. Managerii se așteaptă la majorarea prețurilor lucrărilor de construcții, indicatorul ajungând la +33%.
Comerțul cu amănuntul: creștere moderată a numărului de salariați
În comerțul cu amănuntul, managerii estimează o relativă stabilitate a cifrei de afaceri în următoarele trei luni. Soldul conjunctural pentru acest indicator este de -1%.
În schimb, piața muncii are o perspectivă ceva mai favorabilă. Angajatorii anticipează o creștere moderată a numărului de salariați, soldul conjunctural fiind de +7%.

date INS / sursa foto: INS
Și în acest sector sunt așteptate creșteri de prețuri. Potrivit INS, 33% dintre respondenți estimează majorări de prețuri, în timp ce doar 1% se așteaptă la scăderi. Soldul conjunctural de +32% indică, astfel, o tendință de creștere a prețurilor.
Serviciile, aproape de stabilitate
Pentru sectorul serviciilor, managerii estimează o relativă stabilitate a volumului activității, măsurat prin cifra de afaceri. Soldul conjunctural pentru următoarele trei luni este de -3%.
Nici în ceea ce privește numărul de salariați nu sunt anticipate modificări importante. Indicatorul are un sold conjunctural de -4%, ceea ce reflectă o perspectivă de relativă stabilitate a forței de muncă.
Prețurile de vânzare sau de facturare ale serviciilor sunt însă așteptate să crească moderat. Soldul conjunctural pentru acest indicator este de +14%.
Ce indică estimările pentru toamna lui 2026
Datele INS conturează, pentru perioada septembrie-noiembrie 2026, o economie în care activitatea este estimată să rămână în general stabilă, dar în care presiunile asupra prețurilor continuă să fie prezente în mai multe sectoare.
Cele mai ridicate așteptări de creștere a prețurilor apar în construcții (+33%), urmate de comerul cu amănuntul (+32%) și industria prelucrătoare (+21%). În servicii, creșterea anticipată a prețurilor este mai moderată, cu un sold conjunctural de +14%.
În privința angajărilor, comerțul cu amănuntul este singurul dintre sectoarele analizate în care INS indică o creștere moderată a numărului de salariați. În industria prelucrătoare este estimată o scădere moderată, iar în construcții și servicii evoluția ar urma să fie relativ stabilă.