Românii folosesc AI mai mult acasă decât la muncă

Românii folosesc AI mai mult acasă decât la muncă

Românii folosesc inteligența artificială (AI) mai mult în viața de zi cu zi decât la serviciu. Doar 15,4% dintre utilizatori spun că folosesc AI la locul de muncă, în timp ce România rămâne pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința utilizării tehnologiilor AI de către companii.

Peste 83% dintre români folosesc AI

Peste 83% dintre români folosesc deja inteligența artificială, însă adopția în mediul profesional este mult mai redusă. Potrivit unei analize CES AI Institute, 22% dintre angajați apelează mai întâi la AI atunci când nu știu cum să rezolve o sarcină de serviciu, iar 27% înțeleg că tehnologia le va transforma activitatea, dar nu știu cum să se pregătească pentru schimbare.

Subiectul a fost discutat la București, în cadrul dezbaterii „Human-Led, AI-Enabled: A Necessary Conversation”, organizată de CES AI Institute și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, în cadrul Festivalului Strada de C'Arte.

Oamenii trebuie să dețină controlul

Mohammed Benzakour, specialist în transformare organizațională și adopția AI, a prezentat în premieră în România lucrarea „Human-Led, AI-Enabled: A Practical Guide to Thriving in the AI Era”.

Acesta a subliniat că, pe măsură ce inteligența artificială accelerează analiza informațiilor, responsabilitatea pentru decizia finală trebuie să rămână clară.

Inteligența Artificială

Sursa foto: pixabay.com

„Liderii trebuie să le ofere echipelor competențele și autoritatea de a acționa. Altfel, AI va produce mai multe analize, fără să schimbe rezultatele”, a declarat Benzakour.

România, în urma altor țări din UE la implementarea AI în companii

România are însă un decalaj important față de restul Uniunii Europene. În 2025, doar 5,2% dintre companiile românești cu cel puțin zece angajați utilizau tehnologii AI, față de 20% la nivelul UE, potrivit datelor Eurostat.

În acest context, Adrian-Victor Vevera, directorul general al ICI București, a prezentat RO AI Factory, infrastructură națională destinată cercetătorilor, start-up-urilor, companiilor și instituțiilor publice. Implementarea proiectului a început, iar operaționalizarea este estimată până la sfârșitul lui 2027.

Potrivit analizei prezentate, utilizarea extinsă a AI ar putea adăuga între 30 și 50 de miliarde de euro la PIB-ul României până în 2040, în timp ce cererea globală pentru competențe AI este în creștere.