Noi dezvăluiri în dosarul OTP Bank. Întâlniri secrete, telefoane ținute în frigider și încercări de intimidare. Interceptări

Noi dezvăluiri în dosarul OTP Bank. Întâlniri secrete, telefoane ținute în frigider și încercări de intimidare. Interceptări Sursa: Arhiva EVZ

Radu Dumitru, fostul șef al Apelor Minerale și Alexandru Dima, fost ofițer în Serviciul de Protecție a Martorilor au încercat din răsputeri să scape basma curată. Au amenințat-o și au încercat să o șantajeze pe Raisa Ladin pentru ca aceasta să nu vorbească cu anchetatorii.

Dosarul de delapidare de la OPT Bank ia amploare. Procurorii DIICOT susţin că o grupare infracțională ar fi reuşit să transfere şi să scoată din contul unei firme off-shore (Paxum INC Belize), nu mai puțin de 70 de milioane de lei, în doar două luni.

La dosar există mai multe interceptări telefonice care arată cum s-a derulat afacerea, dar și cum doi dintre suspecți au încercat să convingă liderul grupării să nu coopereze cu anchetatorii.

Potrivit procurorilor toată afacerea ilegală ar fi fost orchestrată de Raisa Ladin, care a fost mandatar în cazul firmei străine și avea acces la documentele și conturile acesteia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Odată cu extinderea cercetărilor, au devenit suspecți în acest dosar și Radu Dumitru, fostul șef al Companiei Naționale Apele Minerale Române și al Administrației Naționale a Cimitirelor, în prezent manager în cadrul companiei Electrica, dar și Alexandru Dima, fost ofițer la Serviciul de Protecție a Martorilor. Cei doi se află acum în arest.

Ca în filmele cu spioni

Potrivit dosarului de caz, Radu Dumitru și Alexandru Dima au fost implicați încă de la început în schema de delapidare. După ce Raisa Ladin a intrat în vizorul anchetatorilor, cei doi au încercat din răsputeri să o convingă să nu vorbească. Ar fi bănuit că sunt ascultați, astfel că s-au comportat ca într-un film cu spioni.

În timp ce Alexandru Dima ascundea telefoanele în frigider și dădea volumul la maxim la televizor atunci când vorbea cu Raisei Ladin, pentru a nu fi auzit de anchetatorii, Radu Dumitru încerca din răsputeri să o liniștească pe femeie. Aceasta se temea că vreuna dintre întâlnirile lor secrete a fost filmată. „Ladin Raisa: Dar cum astup eu banii cash care vi-i i-am dat? Că el are să mă întrebe. Ați luat atâția bani din bancă. Radu Dumitru: I-ați cheltuit! Ladin Raisa: Da' nu poate să se ducă să ieie camerele alea de acolo de unde m-am întâlnit eu cu dumneavoastră? Radu Dumitru: Nu sunt, nu sunt pe nicăieri. Alea sunt ascunse. Ladin Raisa: Le-ați scos? Radu Dumitru: Nu sunt pe nicăieri! Ladin Raisa: Îmi fac griji că acolo când am fost la Pizza Hut Știți că acolo sunt camere peste tot! Radu Dumitru: Deci peste tot unde ne-am întâlnit, nu sunt!Nu sunt! Ladin Raisa: Și la Geo. Radu Dumitru: Și acolo.Deci vă spun, nu sunt. Deci legat de întâlnirile cu mine și mai aveți, întâlniri în care ați predat niște documente, le-am scos pe toate! Deci nu sunt camere! Ladin Raisa: Ați scos camerele de peste tot? Cine dracu' mă mai sună? Radu Dumitru: Deci..Video n-aveți pe nicăieri“, potrivit interceptărilor telefonice existente la dosar.

O lună mai târziu cei doi reiau discuțiile: „Radu Dumitru: Eu am tot interesul să scăpați de la belea, ca să scap și eu curat. Vreau să-mi iau și eu o pensie.. Ladin Raisa: Păi normal căăă...Dar haideți să vedem cum facem! Radu Dumitru: Deci...Neinteligibil...mă ocup“, se mai arată în interceptări.

Șantaj în toată regula

Radu Dumitru și Alexandru Dima sunt acum cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, influențarea declarațiilor și complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Potrivit anchetatorilor, cei doi au amenințat-o Raisa Ladin și au încercat să o șantajeze. Totul pentru ca femeia să nu îi dea în vileag. „Din cuprinsul actului de sesizare mai reiese că, în data de 16.05.2022, în timp ce se afla în arest la domiciliu, Raisa Ladin a primit un mesaj text pe aplicația Whatsapp de la un număr care aparține lui Dumitru Radu, care i-a transmis că vrea să vină la ea sub pretextul că îi livrează o pizza.

Urmare a schimbului de mesaje, în jurul orelor 15.00, la adresa transmisă s-a prezentat o persoană aflată în anturajul lui Dumitru Radu pe care o cunoaște sub numele de ”Sorin” (s-a stabilit ulterior din cercetări că în realitate a fost vorba despre Alexandru Dima).

Cu ocazia acestei întâlniri, acesta i-a comunicat faptul că are cunoștință că în ziua de 17.05.2022 urmează să fie chemată la sediul DIICOT din București și i-a transmis să nu dea declarații, să nu spună nimic despre el sau Dumitru Radu, pentru că își va complica situația și va avea numai de suferit”, se arată în actele dosarului de la instanță, potrivit stiripesurse.ro.