Noi condiții pentru obținerea atestatului de asistent maternal. Legea a fost promulgată

Noi condiții pentru obținerea atestatului de asistent maternal. Legea a fost promulgatăAsistenți maternali. Sursa foto: Dreamstime.com

Asistenţii maternali trebuie să aibă studii liceale sau să fi absolvit o şcoală profesională, potrivit unei legi promulgate, vineri, de preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a promulgat Legea pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului 27/ 2024 privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedura de atestare şi statutul asistentului maternal.

Conform actului normativ, poate fi atestată ca asistent maternal persoana care a absolvit învăţământul profesional sau liceal.

Pe lângă această condiţie, asistentul maternal trebuie să fi împlinit vârsta de 21 de ani, să prezinte garanţii morale cu privire la creşterea, îngrijirea şi educarea copiilor, persoana şi soţul sau soţia prezintă disponibilităţi afective în relaţiile cu copiii, confirmate în urma evaluării psihologice, soţul sau soţia şi copiii care au împlinit vârsta de 14 ani şi care au acelaşi domiciliu sau, după caz, aceeaşi reşedinţă cu solicitantul îşi exprimă acordul cu privire la primirea în familie a unui copil sau a unor copii.

De asemenea, potrivit legii, asistentul maternal are domiciliul sau, după caz, reşedinţa într-o localitate cu acces la servicii educaţionale, medicale pentru copilul sau copiii pe care îl sau îi va primi în plasament şi, după caz, la servicii de abilitare sau reabilitare pentru copilul cu dizabilităţi.

Obligativitatea studiilor pentru asistenții maternali

Totodată, asistentul maternal are drept de folosinţă asupra unei locuinţe care acoperă în mod corespunzător necesităţile de preparare a hranei, de igienă, educaţie şi odihnă ale utilizatorilor săi, inclusiv cele ale copilului sau copiilor care urmează a fi primit sau primiţi în plasament şi pentru care se poate asigura un spaţiu individualizat de odihnă şi efectuare a temelor.

Cel puţin unul dintre membrii adulţi ai familiei realizează venituri, exceptând solicitantul, dacă acesta locuieşte cu unul sau mai mulţi membri.

Prevederile referitoare la obligativitatea studiilor nu se aplică dacă asistentul maternal face dovada înscrierii în învăţământul liceal în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei, respectiv obţinerea, în termen de maximum cinci ani, a certificatului de absolvire a învăţământului liceal, seral sau cu frecvenţă redusă, inclusiv prin Programul "A doua şansă".

Actul normativ stipulează că nu poate fi asistent maternal persoana care a depăşit vârsta standard de pensionare. De asemenea, nu poate primi în plasament un copil sau copii cu care este rudă până la gradul III inclusiv sau un copil a cărui diferenţă de vârstă dintre acesta şi asistentul maternal este mai mică de 18 ani şi mai mare de 47 de ani. Diferenţa de vârstă de 47 de ani nu se aplică în cazul plasamentului copiilor care fac parte dintr-un grup de fraţi.