Noi bucăți de dronă lângă România. Ce a descoperit MApN de această dată

Noi bucăți de dronă lângă România. Ce a descoperit MApN de această datăDrona Geran-2. Sursa foto: x.com

Vineri, fragmente ale unei drone au fost descoperite în apropierea canalului Litcov, la aproximativ un kilometru de intersecția cu brațul Sf. Gheorghe. Poliția de Frontieră a notificat Ministerul Apărării despre această descoperire. Autoritățile au precizat că resturile dronei se află într-o zonă extravilană și urmează să fie supuse unei expertize pentru a stabili proveniența și alte detalii relevante.

Bucăți de dronă în apropierea României

„Poliţia de Frontieră a informat Ministerul Apărării Naţionale, în dimineaţa zilei de vineri, 4 octombrie, cu privire laexistenţa unor fragmente de dronă în zona canalului Litcov, la aproximativ un kilometru de confluenţa cu braţul Sf. Gheorghe. O echipă de specialişti din MApN, Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Afacerilor Interne a cercetat, în cursul acestei zile, perimetrul indicat, de unde a ridicat fragmente ale unei drone de origine rusească, urmând ca acestea sa fie expertizate, conform procedurilor legale”, a transmis, vineri seară, Ministerul Apărării.

Drona-Geran-2

Drona Geran-2. Sursa foto: x.com

MApN, mesaj ferm despre atacurile Rusiei

Autoritățile au subliniat că fragmentele de dronă au fost găsite într-o zonă extravilană, fără a afecta infrastructura din apropiere. Echipele de specialiști continuă investigațiile pentru a determina toate detaliile necesare.

Ministerul Apărării Naționale a condamnat ferm atacurile Federației Ruse asupra infrastructurii civile din Ucraina, considerând aceste acțiuni nejustificate și în contradicție flagrantă cu normele internaționale de drept.

Nu este prima dată când sunt găsite fragmente de dronă pe teritoriul naţional

Pe 25 septembrie, specialiștii din cadrul Ministerului Apărării Naționale și ai Serviciului Român de Informații au descoperit fragmente de dronă rusească în județul Tulcea, în apropierea localității Plauru. Acestea au fost ridicate pentru a fi supuse expertizării, în vederea confirmării originii și a tipului de dispozitiv.

Într-un comunicat emis de MApN, s-a precizat că fragmentele au fost găsite într-o zonă nelocuită din localitatea Plauru, situată pe malul brațului Chilia al Dunării, la granița cu Ucraina. După investigațiile preliminare, s-a stabilit că acestea provin de la o dronă de tip Geran 2, utilizată de forțele ruse.