Scandal de corupție la cel mai înalt nivel. Legendarul Platini, demolat de pe soclu
- Andrei Călin
- 19 iunie 2019, 01:15
Francezul a fost arestat, ieri, și este bănuit că ar fi fost implicat în măsluirea voturilor care au desemnat Qatarul drept organizatoare a Campionatului Mondial din 2022. Fostul șef de la UEFA nu este la primul episod în care imaginea îi este făcută țăndări.
Michel Platini a fost arestat, ieri, de autoritățile din Franța. Știrea a vuit pe plan mondial, pentru că fostul șef al UEFA este o figură legendară a fotbalului, încă din perioada în care făcea istorie în tricoul naționalei din Hexagon. Conform presei franceze, împotriva lui Platini există probe care arată că fostul mare mijlocaș a contribuit la măsluirea votului în urma căruia Qatar a fost desemnată gazda Campionatului Mondial din 2022.
Masa cea de taină, alături de Sarkozy și prințul moștenitor de la Doha
Investigația în acest caz a demarat în 2016, la inițiativa Parchetului Financiar Francez, în colaborare cu autoritățile americane și elvețiene, pentru suspiciunea de corupție, asociere în vederea comiterii unor infracțiuni, conspirație criminală și trafic de influență.
La data de 23 noiembrie 2010, cu câteva zile înaintea votului pentru alegera țării org a n i z a t o a r e a Mondialului din 2022, Nicolas Sarkozy, președintele Franței la acea vreme, a luat masa alături de Tamim ben Hamad AlThani, prințul moștenitor al Qatarului. Lângă cei doi a stat și Michel Platini, președintele UEFA și vicepreședinte al FIFA. Afacerea are ramificații foarte adânci și implicații la cel mai înalt nivel.
„Prietenul meu mi-a povestit o mică anecdotă. Mi-a spus că un preşedinte al Franţei, pe care puteam să-l numesc Nicolas (n.r. - Sarkozy, fost preşedinte al Franţei între 2007 şi 2012) avea nevoie de nişte bani. Dar bunul său prieten, emirul, avea foarte mulţi. Acesta i-a spus lui Nicolas că va cumpăra mai multe lucruri din Franţa în schimbul unei promisiuni: aceea ca Sarkozy să îşi folosească prietenia cu Michel Platini, membru în Comitetul Executiv FIFA pentru ca statul său să primească organizarea Cupei Mondiale”, spunea Phillipe Auclair, jurnalist de investigație France Football, în 2013. El se referea la o afacere făcută de Franța și Qatar. Șeicii de la Doha au cumpărat echipamente militare din Hexagon, pentru 250 de milioane de euro și 60 de aeronave Airbus, pentru 200 de milioane de euro.
Platini a mai fost implicat într-un scandal de corupție, în urmă cu trei ani. Principalul vizat era Sepp Blatter, fostul președinte al FIFA, care îi virase francezului, în 2011, suma de 2 milioane de euro, bani reprezentând consultanță.
Michel Platini este considerat unul dintre cei mai importanți fotbaliști din istorie. A devenit campion european în 1984, și a scris istorie la Saint-Etienne și Juventus. A cucerit de trei ori consecutiv „Balonul de Aur”, în 1983, 1984 și 1985.