Nicușor Dan, timid și emoționat lângă Giorgia Meloni. Imagini de la întâlnirea celor doi
- Maria Dima
- 18 iunie 2026, 23:43
Sursa foto: Facebook/Nicușor Dan
Președintele României, Nicușor Dan, și premierul Italiei, Giorgia Meloni, au participat joi la prima reuniune de coordonare a grupului „Prietenii Coeziunii”, organizată la nivel de lideri, înaintea discuțiilor privind cadrul financiar multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034. Nicușor Dan a ținut să marcheze momentul cu o serie de poze, postate pe Facebook, alături de Georgia Meloni.
Evenimentul a avut loc în contextul negocierilor europene privind viitorul buget al Uniunii Europene și a fost anunțat de președintele României pe pagina sa de Facebook.

Sursa foto: Facebook/Nicușor Dan
Mesajul transmis de Nicușor Dan
În cadrul discuțiilor, șeful statului a subliniat importanța unui buget european consistent, care să susțină atât politica de coeziune, cât și politica agricolă comună.
„Vom continua să pledăm pentru un buget al UE ambițios, cu resurse suficiente pentru politica de coeziune și politica agricolă comună, precum și pentru consolidarea competitivității generale în întreaga Uniune Europeană”, a transmis Nicușor Dan.

Sursa foto: Facebook/Nicușor Dan
Discuții despre viitorul buget al Uniunii Europene
Comisia Europeană a propus pentru perioada 2028–2034 un buget de aproximativ 2.000 de miliarde de euro, care include reforme importante ale principalelor instrumente de finanțare europene.

Sursa foto: Facebook/Nicușor Dan
Propunerea prevede reduceri de aproximativ 10% pentru Politica Agricolă Comună și politica de coeziune, aspect contestat de un grup de 17 state membre, printre care și România.
În același timp, varianta de compromis prezentată recent la nivel european menține în mare parte reducerile, dar introduce ajustări punctuale pentru anumite state și modificări ale dimensiunii totale a bugetului.
Negocieri europene în fază intensă

Sursa foto: Facebook/Nicușor Dan
Noua propunere mai prevede și ajustări ale fondurilor destinate competitivității economice, apărării și acțiunii externe a Uniunii Europene.
Negocierile dintre statele membre și Parlamentul European urmează să continue în perioada următoare, cu obiectivul adoptării cadrului financiar multianual până la finalul anului 2026.
Subiectul se află pe agenda principală a Consiliului European de vară de la Bruxelles, desfășurat joi și vineri.