Nicușor Dan pierde susținerea liberalilor la Primăria Generală: „Lucrurile s-au schimbat”. Surse
- Ionel Sclavone
- 14 septembrie 2022, 22:39
Liberalii plănuiesc să-i retragă total sprijinul politic Primarului General al Municipiului București, Nicușor Dan. Informația a apărut în spațiul public pe surse, iar motivele ar fi legate de prestația actualului edil la conducerea Municipalității, începând din anul 2020 și până în prezent. Fără susținerea politică a PNL, în Consiliul General, lui Nicușor Dan îi va fi foarte greu să-și promoveze proiectele de hotărâri.
PNL nu-l va mai susține pe Nicușor Dan, primarul general al Municipiului București în următoarea perioadă. Decizia finală îi va aparține, președintelui partidului, Nicolae Ciucă, însă cel mai probabil acesta își va da acordul. Liberalii sunt, în acest moment, într-o coaliție la guvernare altături de PSD, iar înțelegerile s-au extins și la nivel local.
Retragerea sprijinului politic pentru Nicușor Dan este motivată, susțin sursele PNL, de prestația acestuia la conducerea Capitalei. Potrivit acestora, actualul primar general i-a dezamăgit pe bucureșteni, iar acest lucru ar putea afecta, prin asociere și imaginea politică a PNL. Iar din punct de vedere electoral și politic, liberalii cred că este mai bine să ia distanță.
„El a fost bun ca să o învingă pe Firea acum doi ani, dar acum lucrurile s-au schimbat. Uitați-vă cum arată Bucureștiul, care este situația cu apa caldă, cu căldura, mai ales că se apropie iarna… Sigur, dacă vorbim de proiecte care să ajute bucureștenii în această iarnă, atunci cu siguranță aceste proiecte vor fi susținute de consilierii noștri”, au arătat sursele politice.
Consecințele deciziei PNL
Dacă acest lucru se va concretiza, primarul Nicușor Dan va pierde susținerea PNL și în Consiliul General al Municipiului București. Or, în acest moment, el nu se poate baza foarte mult nici măcar pe USR, partid din care provine. Ca independent va fi la mâna consilierilor generali și va trebui să-și negocieze la sânge, cu aceștia, fiecare proiect de hotărâre pe care îl va propune.
Pe de altă parte, fără PNL și USR în spate, șansele ca Nicușor Dan să mai poată candida la un nou mandate scad semnificativ. În urmă cu câtva timp, primarul general și-a exprimat intenția de a candida pentru un nou mandat, în 2024, având în spate o alianță de dreapta.
Dacă vor renunța la Nicușor Dan, cei din PNL vor trebui să-și găsească un candidat pentru alegerile la Primăria Generală. Până în prezent, singurul dispus, care și-a declarat intenția de a candida din partea PNL pentru Primăria București a fost Florin Cîțu, conform Libertatea.
Gabriela Firea vrea un nou mandat la București
De partea cealaltă, PSD va ieși din nou cu Gabriela Firea, cea care și-a anunțat intenția, oficial, de a candida la Primăria Generală. Prim-vicepreşedinte al social-democraților, Gabriela Firea și-a stabilit deja obiectivul electoral pentru anul 2024. O nouă candidatură la Primăria Capitalei.
„Am fost întrebată de situaţia critică în care se află proiectele din Bucureşti. Majoritatea proiectele pe care le-am început sunt acum blocate şi nici nu se întrevede nimic bun cu acestea. Îmi doresc să le continui, doar dacă şi bucureştenii mă vor dori, din nou, în funcţia de primar general. Voi candida la Primăria Capitalei dacă sunt sănătoasă, şi dacă mai am energie şi putere ca acum. Le mulţumesc colegilor din PSD, preşedintelui Marcel Ciolacu, secretarului general Paul Stănescu, prim-vicepreşedintelui Sorin Grindeanu pentru sprijinul pe care îl declară public. Până în 2024 nu mai este atât de mult şi vom vedea dacă se va concretiza şi ideea unui candidat comun al coaliţiei pentru Primăria Capitalei”, spunea Gabriela Firea la începutul lunii august.
De menționat că în anul 2020, Nicușor Dan a candidat ca independent la Primăria Generală, având în spate o coaliție formată din PNL și USR-PLUS. El a beneficiat de sprijinul președintelui de la acea vreme a PNL, Ludovic Orban. De altfel, la momentul respectiv, liberalii au tras speranța că după ce a câștigat alegerile, Nicușor Dan va semna adeziunea la PNL. Nu s-a întâmplat, iar după doi ani se pregătesc să-i retragă sprijinul politic și să-l lase fără majoritate în Consiliul General.