Nicuşor Dan nu a intrat în nicio comisie a Consiliului General al municipiului Bucureşti: "M-au tăiat de la toate comisiile"
- Otilia Matei
- 7 iulie 2016, 23:20
Nicuşor Dan avut parte de un eşec după ce a pierdut alegerile locale. Acesta nu a fost votat în nicio comisie din Consiliul General, informează Hotnews.
Nicuşor Dan a candidat pentru comisiile de Patrimoniu şi Utilităţi, însă politicienii nu l-au votat şi ne referim aici la majoritatea PSD-UNPR-ALDE.
"PSD a chemat pe rând partidele la negocieri. Noi am spus că nu vrem preşedinţi de comisie şi secretari, în schimb vrem reprezentanţi proporţional cu numărul de mandate obţinute în Consiliul General, aşa cum prevede legea. Sunt 16 comisii a câte 7 oameni, deci 112 poziţii şi noi fiind 15 consilieri din 55, ne reveneau 30 de locuri. Ei au spus că sunt de acord şi am făcut nominalizările. Azi au spus că vor comisii şi cu 9 membri, că toate partidele să aibă oameni în comisii. Însă, în nouă situaţie noi trebuia să avem 36 de reprezentanţi, nu 30, ca să se respecte proporţionalitatea. Noi am cerut cele 6 poziţii în plus. Ei s-au enervat şi m-au tăiat de la toate comisiile. Şi Roxana Wring a fost scoasă de la Comisia de Cultură, rămânând doar la cea de Urbanism", a declarat Nicuşor Dan pentru Hotnews.
Nicuşor Dan subliniază faptul că are loc o ilegalitate şi va cere modificarea componenţei comisiilor de specialitate. Voci din alte partide califică situaţia în care se află preşedintele USB, drept absurdă.
"E absurd! Nicuşor Dan nu a fost votat în nicio comisie din Consiliul General. Cum s-a ajuns aici nici mie nu-mi este foarte clar, încerc să va explic niţel procedura. De votat, se votează pe o lista lungă de şapte sau nouă nume, în funcţie de numărul membrilor comisiei (7 sau 9). Comisiile de 7 persoane au avut 8 candidaţi, iar cele de 9 au avut 10 candidaţi. Ieri se ştia că toate comisiile vor fi formate din câte 7 membri. Între timp PSD a decis, pentru că toate partidele să fie reprezentate în toate comisiile să crească numărul unor comisii la 9. Pentru a-şi păstra cota de reprezentare USB a cerut să poate nominaliza mai mulţi oameni pentru comisii venind cu câte doi sau trei candidaţi acolo unde ar fi trebuit să vină cu unul sau doi. Iar aici întru pe tărâmul speculaţiilor, aşa că va rog luaţi cele ce urmează cu precauţie. Pentru că doar USB a cerut să vină cu mai multe nominalizări e probabil să-şi fi atras antipatia celorlaţi membri din consiliu. Eu am insistat la colegii liberali să voteze reprezentanţii USB la toate comisiiile, tocmai pentru a nu mai da apă la moara USB care vede conspiraţii inexistente în care bagă şi PNL. La vot, majoritatea PSD/UNPR l-a picat pe Nicuşor Dan peste tot şi omul nu a mai prins nicio comisie. Am vorbit cu colegii din PNL şi noi considerăm că este absurd că un consilier general să nu fie în nicio comisie. Este o situaţie fără precedent, din punctul nostru de vedere trebuie găsită rapid o modalitate legală pentru că Nicuşor Dan să fie membru în comisiile în care îşi doreşte. Reprezintă partidul care a ieşit pe locul doi la alegeri şi trebuie să fie lăsat să reprezinte cetăţenii. Dacă va fi nevoie, sper să nu fie, voi face apel la colegii din PNL să-i cedeze locul în cel puţin într-o comisie în care-şi doreşte să fie, ştiu sigur că una dintre ele este cea de patrimoniu. PNL a cerut în şedinţa publică, prin liderul de grup, că la următoarea şedinţă să existe un proiect de Hotărâre de Consiliu care să rezolve acesta situaţie", a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.