Ceaușescu visa la Premiul Nobel. Una din informațiile vehiculate la „Europa Liberă” înainte de 1989 și din 1990 în presa românească a fost că liderul de la București dorea faimosul premiu.

Nicolae Ceaușescu a fost prezentat în presa internă de la București drept „campionul luptei pentru pace”. Publicațiile oficiale pentru străinătate marșau pe ideea aceasta. Numai că premiul, în 1990 îl va lua Mihail Gorbaciov. Iar în 1994, îl vor lua Yasser Arafat și Yitzak Rabin.

Ceaușescu - relațiile cu Israelul, Egiptul și OEP

Ceaușescu a fost în anii 60, un susținător al păcii în Orientul Mijlociu. Nu a rupt relațiile diplomatice cu Israelul, dar l-a primit pe Yasser Arafat la București. A sprijinit lupta sa pentru a crea statul palestinian.Ceaușescu vizita des state africane, arabe. Visa la o lume în care el să investească și să vândă tot ce putea vinde.

El considera că decolonizarea era un avantaj pentru statele în curs de dezvoltare cum era România. Americanii îl foloseau fiindcă era o contrapondere la influența sovietică în Africa mai ales. Vizitele lui Ceaușescu au continuat și în statele latino-americane. Se contura o imagine a lui Ceaușescu pacifist. El însuși, ajuatat și de consoarta lui, începuse să aibă idei despre o lovitură de imagine.

În anii 70, Ceaușescu a mediat discuții între Israel și Egipt. Evident, tot din dorința de a-și menține imaginea de pacificator mondial. Și totuși, Nobelul din 1978 a fost luat de către Menahem Begin, prim -ministru israelian și Anwar el Sadat, liderul Egiptului. Adică exact cei pe care liderul român îi așezase la masa tratativelor. Ei informați de liderul de la București despre intențiile reciproce de pace au ajuns la pace. Au semnat Acordul de la Camp David pe 17 septembrie 1978.  Trei ani mai târziu, la 6 octombrie 1981, Anwar el Sadat murea asasinat la Cairo.

Ceaușescu - deblocarea relațiilor sino-americane

În mintea lui Ceaușescu, încolțise ideea încă din vremea în care Richard Nixon, Gerald Ford și Jimmy Carter îl cultivau pe liderul român. Kissinger, omul lui Nixon folosise serviciile dictatorului pentru ca Nixon să se apropie de Mao tze Dun. În 1973, însă Henry Kissinger a luat Premiul Nobel pentru Pace.

Ceaușescu s-a implicat în solicitările de pace pentru a se pune capăt conflictelor din Vietnam și Cambodgia. Deși visa la Nobel, Ceaușescu s-a ales cu primirea clauzei națiunii celei mai favorizate, la care în anii 80, va renunța orgolios și dispus să arate că se descurcă el cumva.

Generalul Pacepa afirmă clar că în 1978, dictatorul voia Nobelul

Dacă este să vedem de unde venea „pacifismul ” dictatorului român trebuie să vedem de unde se inspira. Generalul Pacepa în „Orizonturi Roșii” spune că înainte de vizita la invitația lui Jimmy Carter, Elena a venit într-un simplu halat descheiat în biroul unde Pacepa și Ceaușescu discutau: „Nicule, să le zici să-ți dea Nobelul pentru Pace. Și tu nu-l mai obosi pe tovarășul cu intrigile tale”. Evident, Elena se referise la rolul soțului ei în relațiile Sadat-Begin, sus-amintite. N-a fost să fie! Negocierile egipteano-israeliene avansau iar în primăvara lui 1978, când liderul român a ajuns peste Ocean pentru ultima dată, Jimmy Carter nu i-a dat apă la moară. Oricum, era destul de greu, nu imposibil ca americanii să influențeze votul pentru Nobel. Chiar dacă ar fi făcut-o nu pentru liderul de la București ar fi optat ei. Deși, evident, nu putem minimaliza nici rolul liderului român în eforturile de pace din Orientul Mijlociu.

Ceaușescu se inpirase de la Tito, fără îndoială. Tito condusese până la moartea lui la 4 mai 1980, Mișcarea de Nealiniere. Dictatorul a fost singurul lider comunist care a trimis echipa olimpică la JO Los Angeles 1984. A obținut cercurile olimpice de platină, ca răsplată, dar tot n-a ajuns la Nobelul mult visat.

Visurile sale de a ajunge Laureat al Premiilor Nobel s-au spulberat o dată cu venirea lui Mihail Gorbaciov în fruntea statului sovietic. Ca o ironie a sorții, Gorbaciov va fi Laureat Nobel la 15 octombrie 1990.