Promovabilitatea la sesiunea specială a Testelor Naţionale, în Capitală, înainte de contestaţii, a fost de 43,46 la sută, cele mai bune rezultate fiind înregistrate în sectorul 5, unde medii peste cinci au obţinut 63,09 la sută dintre candidaţ ii prezenţi la examen.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu, a declarat că la sesiunea specială s-au înscris 2.620 de candidaţi, dintre care s-au prezentat 2.384. Sesiunea specială a Testelor Naţionale reprezintă ultima şansă a celor care au terminat opt clase de a obţine o diplomă de absolvire în baza căreia să-şi poată continua pregătirea la un nivel superior, respectiv în liceu.
Din anul şcolar 2007-2008, Testele Naţionale au fost desfiin- ţate. Evaluarea elevilor se face pe durata anului şcolar, aceştia susţinând în fiecare semestru teze cu subiect unic.
Media de admitere în liceu este rezultatul pregătirii elevilor în cei patru ani de gimnaziu.