La uzină, situată în nord-vestul orașului, s-au auzit primele explozii în jurul orei locale 09:45, potrivit martorilor. La 11:30, o nouă serie de explozii, în număr de trei, a produs un imens fum alb.

Originea exploziilor nu a putut fi cunoscută imediat. Clădirea, o veche uzină de armament din perioada sovietică, este situată în sectorul controlat de rebeli, la circa 12 kilometri de aeroportul din Donețk, aflat sub controlul armatei ucrainene.

Exploziile survin după încheierea, în timpul nopții, a unui memorandum între guvernul ucrainean, Rusia, rebelii proruși și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), în scopul consolidării armistițiului încheiat la 5 septembrie. Memorandumul prevede crearea unei zone-tampon de 30 de kilometri de o parte și de alta a liniei de front.