Jocurile Olimpice de la Tokyo nu se vor mai desfășura în acest an. Așa cum era de așteptat, cel mai important eveniment sportiv al Planetei a fost amânat din cauza pandemiei de coronavirus. Olimpiada era programată pentru perioada 24 iulie – 9 august. După mai multe ezitări, oficialii CIO au decis să amâne JO pentru anul viitor. Mai ales că Australia, Canada și SUA anunțaseră că nu vor participa în acest an.

Anunțul a fost făcut de Shinzo Ave, premierul Japoniei, care a discutat subiectul cu Thomas Bach, președintele CIO. „Am propus amânarea pentru un an, iar Thomas Bach a răspuns și a fost de acord 100%”, a afirmat niponul.