Nereguli grave la Ministerul Turismului. Și-au dat salarii de nababi

Nereguli grave la Ministerul Turismului. Și-au dat salarii de nababi

Curtea de Conturi a descoperit nereguli grave la Ministerul Turismului, cele mai mari probleme identificate fiind la nivel salarial.

Inspectorii Curții de Conturi susțin că există situații în care un salariat a primit cu 27.000 de lei, în plus, față decât ar fi fost salariul din grila de salarizare.

„Ministerul Turismului nu a respectat prevederile legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru un număr de 10 persoane detaşate la Ministerul Turismului au fost acordate drepturi de natură salarială în sumă de 267 mii lei, peste nivelul salariului de bază stabilit aferent funcţiei pe care au fost detaşaţi, conform prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, susține Curtea de Conturi.

De asemenea, inspectorii Curții de Conturi, mai arată că cei de la Ministerul Turismului nu au recuperat de la angajați, sumele de bani plătite pentru deplasările în străinătate, sub formă de diurne sau indemnizații de deplasare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu au fost respectate nici prevederile legale care se referă la efectuarea inventarierii ”elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, întrucât:

nu au fost incluse informaţiile referitoare la rezultatele inventarierii sau la existenţa eventualelor plusuri; în listele de inventariere s-au consemnat doar soldurile faptice şi nu au fost semnate de Comisia de inventariere; nu au fost inventariate acţiunile deţinute de Ministerul Turismului, în numele statului român, pe baza documentelor care atestă deţinerea acestora; în ultima zi lucrătoare a exerciţiului financiar nu au fost inventariate cecurile, biletele la ordin şi disponibilităţile în lei şi în valută prin confruntarea soldurilor din registrul de casă cu monetarul şi cu soldurile din contabilitate;

• nu au fost inventariate creanţele şi obligaţiile prin transmiterea extraselor de cont în vederea confirmării soldurilor debitoare şi creditoare ale conturilor de creanţe şi datorii; registrul-inventar a fost completat necorespunzător”.

În plus, Curtea de Conturi a stabilit că Ministerul Turismului a plătit suma de 1.13 milioane lei, la care a fost obligată prin diferite sentințe judecătorești, dar nu a recurs la analiza acestor cheltuieli și nici la identificarea persoanelor care se fac vinovate pentru aceste prejudicii, decât pentru 323.000 de lei, în timp ce diferența a rămas în aer.