Neo-revizionismul francez tocmai s-a născut! De la „Révolution Nationale” la Rassemblement National. Ce legătură este între Rassemblement Nationale și Franța de la Vichy? O analiză a proaspătului succes al extremei drepte la Paris

Fără îndoială, triumful „Adunării Naționale” - Rassemblement National în alegerile europarlamentare a avut efectul unui cutremur care a zgâlțâit puternic Palatele Elysée și Bourbon. Pentru prima dată de la finalul celui de Al Doilea Război Mondial, o grupare extremistă de dreapta câștigă alegerile și nu orice fel de alegeri ci alegerile europarlamentare. Președintele Emmanuel Macron a decis să dizolve Parlamentul Francez, pentru ca poporul să se exprime pe cine vrea să trimită la Palatul Bourbon, sediul Parlamentului Franței.

Neo-revizionismul Rassemblement National  - originea în Franța de la Vichy? De la „Revolution Nationale” a lui Pétain, la Rassemblement National a familiei le Pen

Ocuparea Franței de către Germania Nazistă în 22 iunie 1940 a dus la crearea unui stat francez-marionetă cu sediul în luxoasa stațiune Vichy, locul faimoasei ape minerale franceze atât de apreciată în marile restaurante și hoteluri de modă veche din Vestul Europei. Cel care și-a asumat o dezonoare până la urmă, a fost un erou al Primului Război Mondial, mareșalul Philippe Pétain (24 aprilie 1856-23 iulie 1951). Acesta a avut un discurs naționalist, axat pe valorile tradiționale, catolicism.

Philippe Pétain a fost cel care a proclamat Statul Francez la 11 iulie 1940, dizolvând A Treia Republică Franceză. Phillippe Pétain a înlocuit celebra deviză franceză de sorginte masonică „Liberté Egalité Fraternité” cu una tradiționalistă, „Travail, Famille, Patrie”. Adică, mai exact, cu aceste cuvinte pe care astăzi le proclamă partidele extremiste de dreapta, „muncă, familie, patrie”, peste tot în Europa. Programul lui Phillippe Petain se numea Revoluția Națională - Révolution Nationale! Abrevierea ar fi RN adică exact aceeași cu „Rassemblement National”.

Franța de la Vichy a durat puțin, practic doi ani din iulie 1940 până în 11 noiembrie 1942, când în contextul în care  Aliații au lansat Operatiunea Torch (8 noiembrie-16 noiembrie 1942) de a contracara militar în Africa de Nord regimul colaboraționist de la Vichy și de a pregăti ofensiva contra Afrika Korps a viitorului feldamreșal Erwin Rommel, trupele germane au intrat din Franța ocupată în așa-zisa „Franța Liberă” ( Franța de la Vichy).

Ce mișcare a făcut Petain

S-a spus că inițial Pétain a evitat orice colaborare deschisă cu Hitler, dar la 3 iulie 1940, când britanicii au atacat flota Franței de la Vichy la Mers-el-Kébir în Algeria, Pétain a decis să accepte cooperarea cu Hitler. După dezastrul din noiembrie 1942, Pétain a mers mai departe acceptând crearea în 1943 a  unei Millice  Française- Miliții Naționale Franceze, corp paramilitar francez,  comandat de maiorul SS Joseph Darnand care să combată „terorismul” (Rezistența Franceză, în realitate).

În cele din urmă, pe fondul Debarcării din Normandia din  iunie 1944, al succeselor Rezistenței Franceze, ale Generalului de Gaulle care l-a contestat puternic pe uzurpatorul Pétain, Franța de la Vichy a dispărut cu totul, la 7 septembrie 1944, când mareșalul Petain a fost mutat cu guvernul său la Sigmaringen în Germania. De fapt, la 20 august 1944, teoretic, Phillippe Pétain a încetat să mai fie șeful Statului Francez pe fondul avansului Aliaților și membrilor Rezistenței (Macquis), după ce la 9 august 1944, o ordonanță a Generalului de Gaulle abolea oficial Franța de la Vichy, reinstaurând Republica Franceză de dinainte de război.

Găsit după război vinovat de colaboraționism, crime de război (deportarea evreilor francezi în lagărele morții germane), mareșalul Pétain a fost degradat și condamnat la moarte, numai că generalul de Gaulle i-a comutat pedeapsa la închisoare pe viață, Petain murind complet senil la 95 de ani, în închisoarea Île-d'Yeu, aflată pe o insuliță din arealul regiunii franceze Vandeea.

Neo-revizionismul francez, un „pétainism” decongelat?

De fapt, ce presupunea „pétainismul”? În primul rând, presupunea un catolicism dus la extrem. Evreii și masonii erau văzuți drept cel mai mare rău pentru Franța. Evident, Petain a reînviat vechea ură a catolicilor față de protestanți (care în Evul Mediu francez se numeau hughenoți), care degenerase în faimoasele războaie religioase până la debutul secolului al XVII-lea. Așadar, tradițiile liberale, laice (seculare) ale Franței au fost înlocuite cu valorile catolic-paternaliste și autoritariste.

Practic, „pétainismul” a fost considerat de adepții săi un curent care promova nostalgia pentru societatea franceză rurală, catolică, agricolă și tradiționalistă. Adică promova ceea ce se dorește și astăzi de către votanții Rassemblement National: o societate care să pună capăt valorilor Revoluției Franceze, o reîntoarcere la Franța podgoriilor, satelor construite în jurul bisericilor și catedralelor catolice, o Franță a câmpurilor de porumb și grâu, pline de maci și a pădurilor, râurilor, iazurilor. Fără îndoială, este numai o iluzie, o iluzie a celor care consideră că s-au săturat de imigrația islamică.

Naturalizarea musulmanilor în Hexagon

Și totuși, Franța a naturalizat musulmani din fostele colonii care sunt cetățeni francezi sută la sută pentru că Franța nu are minorități naționale. Ori, adepții „petainismului” decongelat și servit repede la cuptorul cu microunde al Istoriei, uită că tocmai Adolf Hitler, protectorul lui Pétain a fost cel care i-a sprijinit pe musulmani contra evreilor pe care îi ura visceral.

Îmi revine în minte imaginea lui Hitler, privind de pe terasa  legendară de la Trocadero, în vara lui 1940, cu Turnul Eiffel în spate, în singura dată când a ajuns la Paris. Oare la ce se gândea (în permanență a fost convins că putea exista și înfrângerea finală nu doar victoria finală)? Că, la un moment dat, peste Franța va flutura din nou steagul revizionismului de extrema dreaptă?